luni, 7 noiembrie 2011

Pentru un transport civilizat

1. Nu vă urcaţi pe uşa din faţă a autobuzului, acolo unde prăbuşit pe un scaun un domn în trening cu o căciulă murdară, turtită pe ochi, îşi vâră liniştit capul în punga de aurolac!

2. Nu vă urcaţi nici pe uşa din spate a autobuzului, acolo unde un domn a făcut pe el şi mişcă vesel din picioare într-o baltă de urină!

3. Nu urcaţi în autobuz fără un şal sau o batistă pe care să le ţineţi strâns la gură pe tot parcursul călătoriei, când mirosul de aurolac e atât de persistent încât capul îţi vâjâie şi ochii te ustură!

4. Nu staţi în picioare pe culoarul din mijloc al autobuzului, fiindcă riscaţi să fiţi loviţi în plin de domnul cu pungă ce din când în când, la curbe sau frâne, se prăbuşeşte de pe scaun!

5. Nu vă daţi jos din autobuz, fiindcă altul nu mai pupaţi duminică seara, decât după vreo 20 de minute de stat în frig!

6. Când coborâţi, nu vă duceţi la primul poliţist care vă iese în cale să reclamaţi aurolacul, vă va spune că e treaba şoferului să se sesizeze, nu a voastră!

7. Pentru un transport civilizat, evitaţi transportul nostru în comun!

Eu n-am făcut asta şi tocmai v-am povestit ce am păţit.

4 comentarii:

The way I am spunea...

Uof, suna nasol tare:(, imi pare rau.
Eu nu prea circul decat rar cu metroul, acolo e ok cat de cat, evenimente negative majore nu am experimentat.

Ioana spunea...

A fost o experienta tare urata; noroc ca nu eram si cu fie-mea dupa mine.

Luminita spunea...

urat, nu neg, dar nu e peste tot asa. eu circul zilnic, de ani buni, cu RATB-ul si metroul si n-am patit-o chiar asa.. anyway, comparand cu alte tari, stam f prost si la capitolul asta.

Ioana spunea...

Si eu sunt client RATB și metrou, dar aseară chiar m-am îngrozit! Mai ales din cauza neputinței de a face ceva. Era și un copilaș acolo, căruia i s-a făcut rău când a căzut aurolacul la picioarele lui.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes