Când a fost s-o dau pe Ana la grădiniţă, am ales una de stat, cu orar normal. Cum plăteam deja bona şi cum, pe vremea aceea, Ana era mai tot timpul mucoasă, am hotărât să ţin femeia la copil şi pe acesta să-l instituţionalizez 4 ore pe zi, undeva pe lângă casă.

Din păcate, m-am văzut nevoită să mă alătur şi eu tagmei părinteşti plătitoare de particulară când, după primul an de grădi, Doamna de la grădi a plecat şi ne-a lăsat cu ochii în soare, pe mâinile unei suplinitoare fără pic de zâmbet. Văzând eu că persoana în cauză vrea cu orice chip să rămână sobră şi preţioasă, mi-am luat copilul de o aripă şi am purces în căutare de alternativă.

Actuala grădiniţă m-a atras prin punctul 1 din contract -- predare în limba engleză. Oau, mi-am zis eu, inocenta, şi repede am băgat mâna adânc în buzunar să plătesc copilului o educaţie aleasă. Şi a trecut un an şi a trecut şi al doilea şi iată că mai era un pic şi trecea şi al treilea, iar fie-mea risca să rămână la fel de ignorantă ca şi în fragedă pruncie.

Aşa am aflat că punctul 1 din contract era de fapt la mişto. Adică predarea e în engleză, dar doar în anumite zile şi între anumite ore şi oricum, in charge pentru batjocura asta era tot educatoarea. Acum, biata fată n-are nicio vină. Ea de ştiut, ştie engleză, chiar bine, doar că nu ştie cum s-o dea mai departe. Inutil să vă spun că am fost cam singura ce a îndrăznit să se revolte pe faţă la şedinţa cu părinţii! Încă o dată, am ieşit de nebună şi de gură mare pentru că mă leg de fel de fel de amănunte irelevante din viaţa copilului meu. Dacă vreţi aşadar niscaiva limbi străini pentru odrasle, un Nu mare pentru grădiniţa Arlechino din sectorul 2.

După ce am strâns un car de frustrări în sufletul meu, am decis să bag iar adânc mâna în buzunar şi să o dau la British Council pentru lecţii de engleză. De scump, e scump, asta să fie clar. Cam 1000 RON un modul pentru începători, adică vreo 22 de ore în decurs de 3 luni. De peste mână, e peste mână, mai ales pentru un copil obişnuit să doarmă încă la prânz şi care în fiecare marţi şi joi, chit că ninge, chit că plouă, la ore 14:45 trebuie să fie la clasă, cu temele făcute. Dacă tot am spus de teme, nu sunt multe, dar sunt pentru cei ce ştiu să scrie. Aşa că nu ar fi fost rău să o dau la British după vreun an de şcoală.

Şi acum, vestea bună. Păi, fraţilor, a început să o rupă şi ea în engleză! Prima constatare: înţelege din ce în ce mai multe cuvinte din desene. Şi nu cuvinte disparate, ci expresii şi propoziţii scurte. Apoi, a început să piardă dulcele accent dâmboviţean şi să-l imite pe Martin, proful ei de engleză care nu ştie boabă de română. Aşa că el vorbeşte pe limba lui şi copiii se adaptează. Există totuşi şi o duduie româncă în clasă, ce poate interveni în caz de nevoie.

Problema cu British-ul este că aceste cursuri imaginate de ei sunt gândite în aşa fel încât să aibă cu adevărat succes, doar dacă faci toate modulele. Personal, am intenţia să o las la ei până va avea măcar un accent ca al lor şi o bază. Apoi, mai vedem. Deocamdată, terminăm primul modul şi ne-am înscris la al doilea, de la toamnă. E drept că va fi mai greu, din motive de şcoală şi teme, dar Ana e îndrăgostită de orele de curs şi nu a vrut să le rateze nici când a fost ţintuită toată ziua pe scaun, la dentist. Şi asta spune tot.