E luni după-amiază. Sunt la birou şi-mi ling rănile după un week-end ce s-a dorit a fi special ca şi ziua de 1 Iunie. Am zis că dacă tot e bal, bal să fie, aşa că am întins distracţia pe trei zile şi aproape trei nopţi, precum în poveşti.

Am deschis cutia cu surprize vineri seară, când ne-am dus la Circul din Parcul Titan. Un spectacol ce a respirat un puternic aer de latinitate. Numerele în sine nu pot să spun că au fost extrem de spectaculoase (bine, nu spun că aş fi putut să fac şi eu aşa ceva),  dar trupa era simpatică, pusă pe distracţie, mai o glumă, mai un dans, mai un pinguin, mai un şarpe, ba chiar şi un pui de hipopotam grăsun şi lucios; per total ne-am distrat şi ne-am fi distrat şi mai bine dacă am fi reuşit să vedem de capul doamnei din faţă. Capul nu avea nicio vină, doar organizarea a lăsat de dorit (deh, şi noi tot latini ca şi ei) aşa că rândurile de scaune se înşirau cuminţi unele în spatele celorlalte direct pe pământul drept, fără pic de pantă care să permită tuturor spectatorilor să vadă ce se petrece pe scenă.

Sâmbătă ne-am dus în Cişmigiu, ridicat pentru o zi la rangul de Cişmigiu al copiilor. Per total a fost ok. Spectacole peste spectacole, marionete, origami, desene pe asfalt, concerte, pop corn, acadele, turtă dulce, juni etnici dansând lasciv din buric şi scuipând seminţe pe jos, înghesuială pe lac, frumos, ce mai! Cel mai mult ne-au plăcut cei din trupa lui Dan Puric cu un show bine pus la punct, fără bâlbe şi ezitări. Am sărbătorit până spre nouă seara, când ne-am târât spre casă cât să dormim înainte să o luăm de la capăt.

Duminică, ne-am dus la Războiul bucatelor de la Ion Creangă. Spectacol bun, decoruri frumoase, dar piesa pentru copii ceva mai mari, având în vedere trimiterile dese către Regele Lear. Ce nu mi-a plăcut a fost lipsa totală a hârtiei igienice la toaletă. Când am îndrăznit să mă plâng unei plasatoare, mi-a răspuns nonşalant că spectacolul s-a terminat şi că ea şi-a terminat tura. Drept pentru care, spre bucuria Anei şi a vezicii mele, am fost nevoită să aterizez la o cafenea în Centrul Vechi pentru un suc, o cafea şi un pipi post teatral.

Şi cum ne rămăsese o duminică după amiază descompletată, am rezolvat-o şi pe asta cu un grătar la nişte prieteni cu copil, curte şi câine.

Vreţi să ştiţi cum m-am simţit dimineaţă când a sunat ceasul aducându-mi aminte că eu azi lucrez? Aşa cum o să vă simţiţi şi voi marţi. Până atunci, poza mea preferată de pe 1 iunie 2012: