Cam aşa a zis infanta duminică dimineaţă, când, la orele 9 trecute fix, i-am dat un brânci şi i-am şoptit la ureche: scoală mândro, că plecăm la munte!

Ideea asta am clocit-o încă de sâmbătă, când am dus copila la plimbare, prin urbe, cu city bus-ul, până la expoziţia canină de la Romexpo. O distracţie mamă-fiică ce a smuls chiote de bucurie, bătăi din picioare, exclamaţii pe diverse tonalităţi, îmbrăţisări multiple şi sute de pupăceli în staţia de autobuz, sus pe platformă, jos pe stradă şi iarăşi, printre miile de cozi şi urechi fluturânde.

Au fost vreo 8000 de căţei tunşi, frezaţi, îmbrăcaţi, dezbrăcaţi, agitaţi, speriaţi, adormiţi, mici sau mari, de-a dreptul uriaşi (veniseră ucrainienii cu nişte dulăi siberieni cât o vacă), băloşi, flocoşi, pielicioşi, pofticioşi, unii chiar hidoşi şi alţii pufoşi. La pièce de résistance a fost un pui de trei luni şi 300 de euro de ciobănesc de care Ana s-a lipit şi cu care ar fi vrut să plecăm acasă. N-am luat câinele, în schimb ne-am întors tot la cucurigu, pe plarforma city bus-ului, de acolo de unde Bucureştiul e frumos şi crengile castanilor sunt la o mână distanţă.

Cu ocazia asta, am descoperit că sunt şi părinţi de-a dreptul nebuni. Nu ca mine, eu doar am mici derapaje, ci d-ăia duşi definitiv cu pluta. D-ăia care vor să-şi distreze copiii cu o plimbare la înălţime, dar care tot drumul, nu fac altceva decât să ticluiască planuri diabolice de torturat odraslele. Ai urcat sus, la etaj, sub soarele cald şi la umbra crengilor? Te bucuri că de sus, totul pare mai frumos şi că te simţi şi tu mare şi important? Nicio problemă, lasă că distruge mama orice urmă de distracţie! Şi acum, că autobuzul s-a pornit, bagă-ţi şerveţelele astea în urechi să nu te tragă curentul, ţine şi mâinile pe deasupra să nu cadă şerveţelul, închide şi gura să nu faci roşu în gât, nu mişca să nu care cumva să cazi şi hai mai bine să ne dăm jos, că nu te potoleşti şi m-ai scos din minţi!

Revenind acum la ideile mele trăznite. Totul a început cu mine, încălzindu-mă la soare pe platforma autobuzului şi gândind în sinea mea că vai, ce bine e şi ce weekend frumos şi cald şi ce minunat ar fi acum în vacanţă şi... am coborât din autobuz, am ajuns acasă şi am hotărât că duminica trebuie să evadăm. La miezul nopţii, cu o bere în mână şi o tigaia sfârâindă în cealaltă, am întrebat soţul dacă se bagă să conducă duminică dus-întors până la Sinaia. Şi s-a băgat! Aşa că am aruncat rapid nişte piept de pui în tigaie, am confecţionat rapid câteva şniţele, am pus ceasul să sune la 8h, am umplut termosul cu cafea, am luat gecile în rucsac şi pe-aici ţi-e drumul.

La Stâna Regală

La ora 13h eram sus pe munte, la Stâna Regală, pe o pajişte cu miros de mentă şi fân cosit, împrejmuită de brazi ce păreau că ţin cerul pe umeri. Două ore mai târziu, mâncam fasole cu cârnaţi la Taverna Sârbului (cam scump, frate şi nu face neapărat fiecare bănuţ), apoi ne-am dus să-i arătăm copchilei Peleşul (doar pe dinafară, că ne-am luat după navigaţia de la Google -- da, Google, nu Apple -- care ne-a dus la castel pe un drum forestier via Buşteni) şi la orele cinci, ne-am îmbarcat spre casă, noi şi tot Bucureştiul (cel puţin asta a fost impresia mea când am văzut coada de maşini ce se întindea până în zare).

La Peleş

Cam asta ar fi. O ieşire rapidă la aer curat şi o amintire frumoasă pentru Ana, de pe vremea când ea era mică şi noi încă tineri şi nebuni.