marți, 30 octombrie 2012

Despre bărbaţi

- Mama, data viitoare când mă iei de la şcoală, vreau să ţi-l prezint pe colegul meu de bancă!

Hm, deci cam aşa începe, mă gândesc şi apoi, ca să mă dau rotundă zic:
- Pe Alex Buicănescu?
- Păi da, ţi-am tot povestit despre el.

Adevărul e că fie-mea e super guralivă şi dă tot afară din casă. Spre deosebire de alţi părinţi ce trebuie să scoată cu forcepsul câte ceva din gura copiilor, eu nu ştiu cum să o mai opresc pe a mea. Ana spune tot: şi acasă şi în lume. Ştiu deja cum se numesc toţi colegii, ce meserii au părinţii, cine cu cine s-a mai bătut, cine vorbeşte urât, cu ce a avut pacheţelul vecina de la scara A, cât de tare s-a enervat doamna, de ce  Sf. Mucenic Dimitrie e mucenic, ce mai face soțul bonei, cu cine a vorbit la telefon maică-mea şi multe alte chestii. Asta e partea bună. Partea proastă e ca şi lumea ştie ce se întâmplă la noi în viaţă. Sigur că i-am spus să fie mai rezervată, sigur că i-am povestit despre discreţie, dar nu ştiu cât a înţeles după ce m-am trezit că s-a apucat să spună tuturor din clasă că la noi acasă e rost de vizite şi petreceri, doar "să ştie şi mama înainte".

Aşadar, de colegul Alex am tot auzind vorbindu-se. Alex Buicănescu în sus, Alex Buicănescu în jos. Ia uite ce a mai zis Alex şi ce mi-a dat Alex. Normal că am vrut şi eu să-l cunosc, mai ales dacă aşa a vrut fata.

Mă duc să o iau de la şcoala şi o văd târând după ea un băieţel durduliu, cu privirea în pământ. Se postează victorioasă în faţa mea şi zice, arătând către prada masculină:
-Ţi-l prezint pe colegul meu de bancă, Alex Buicănescu!
- Îmi pare bine, Alex, zic şi eu.
- Şi mie doamnă, dar nu ştiu de ce Ana îmi tot zice Alex, că pe mine mă cheamă Tudor.

Noroc că au doar 7 ani. Nu vreau să-mi imaginez aceeaşi fază peste vreo 5 ani.

9 comentarii:

szqwer spunea...

Excelent, am ras cu gura pana la urechi!
Si la noi Kiki vorbeste pana ne capiaza, dar nu spune absolut nimic din casa, dar nimic.Nici cand il intreaba cineva el nu raspunde, schimba abil subiectul.Doar parintilor mei le da raportul cu tot ce facem :-))

Alexandra Albu spunea...

:))))))))))0 am ras cu lacrimi...Si Mara trancane de pe acum TOT...in principiu de la 8 cand se scoala pana la 20 cand se culca NU TACE. Deloc. Nici cand mananca. Nu stiu ce o sa fie mai incolo, dar Ana a fost cea mai tare azi. Lasa domnule sa ii invete pe barbati ca nu ii pasa de ei nici macar cat sa stie cum ii cheama :))))

ioana spunea...

Pai ea nu se incurca in detalii, cum ar fi numele preopinentului:))

Alexandra Albu spunea...

:))))))) corect! coooooreeeect...fata stie de mica cum sa abordeze "jivinele barbatesti" ca sa iasa ea bine!

mara spunea...

hahahaha!

Orin spunea...

Ce taaareee! :))) Și la mine Arin dădea tot din casă, acum am mai dus muncă de lămurire cu el, parcă a mai priceput cîte ceva. Dar... Ana a fost nemaipomenită să îl boteze Alex pe săracul Tudor, mai știi ce Alex i-a rămas în minte? A, și Arin avea prietenă din grădiniță, adevărul e că la cît le schimba, foarte posibil să le mai fi încurcat numele! :)

Anonim spunea...

Jivine barbatesti?

ioana spunea...

Orin, Ana are 4 Alex in clasa, asa ca i s-a parut mai simplu sa-i spuna asa.

Loredana spunea...

Am ras cu lacrimi! Bietul baiat!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes