Un lucru e cert în viaţa mea. Nu rezist la oboseală. O noapte nedormită şi gata, fiara din mine iese la suprafaţă şi devorează tot ce prinde. Parcă totul îmi stă în cale şi-mi vrea răul. Fiecare oră de somn în minus se transformă la lumina soarelui într-un complot universal pus parcă special pentru a mă scoate din sărite.

În astfel de momente, e bine să fiu lăsată în pace. E bine să fiu singură cu nervii mei, cu glicemia mea scăzută, cu carenţele de calciu şi magneziu, cu aritmia şi nebunia mea. E bine să nu am vase de spălat, mâncare de inventat, praf de şters, teme de făcut, emisiuni de realizat şi postări de publicat.

Sunt foarte obosită şi nedormită. Am avut un weekend plin, cu somn puţin şi cu trezit de dimineaţă. De aia nu am mai scris. La noapte promit să dorm bine şi  mâine ne auzim ca de obicei.  De acord?