Am văzut The Great Gasby. Nu ăla clasic, ci ăla cu Leo. Ştiţi voi, băiatul frumuşel care se dădea în tinereţe cu Titanicul. Despre film, numai de bine. Colorat, animat, agitat, modernizat, per total le-a ieşit figura. Dar Leo săracul, of, mi s-a rupt sufletul să-l văd bărbat matur, cu riduri în colţul ochilor, cu aerul celui ajuns la patruzeci de ani şi care îşi arată vârsta în toată splendoarea ei. De jucat a jucat bine, dar eu nu pentru asta am stat două ore să mă uit la el.

Când afară e soare, cald, asfaltul se topeşte sub picioare şi aerul din casă e inexistent, ei bine atunci e momentul pentru schimbări majore. Cum ar fi descinderea la domiciliu a unui exterminator. Astăzi am declarat moarte gândacilor pe care sper că i-am ucis în chinuri -- sau, dacă nu, măcar poate i-am descurajat în a mai escalada ţevile de pe pereţii din bucătărie.

Nu ştiu dacă se datorează vârstei, căldurii sau dorului de copil deportat la ţară cu bunica, dar B. a dat iama în bucătărie. Şi nu ca să scotocească prin frigider (degeaba o faci, honey, fără copil nu pupi decât pizza la comandă) ci ca să pregătească cu mânuţele lui de inginer şi mintea de programator o tavă de brownies. Pe care mi-a servit-o cu îngheţată de vanilie. Este deja a doua reuşită culinară după gogoşile făcute astă primăvară. Nu ştiu dacă să mă sperii sau să mă bucur. Deocamdată am terminat toată tava.

Parcă mai era ceva de spus. Ah, da! De astăzi sunt oficial în vacanţă. De fapt nu de astăzi, ci de acum. Gata, am intrat în partea a doua de concediu. Trei săptămâni mă destrăbălez, mă uit la televizor până în noapte, mă scol la prânz, mă duc să beau Campari orange şi... bine, hai că vă spun acum să nu vă mai ţin în suspans: mergem la Veneţia. Cu maşina, toţi trei.