Disclaimer: acesta este un guest post scris de soț.

De-a lungul carierei mele profesionale am fost angajat, angajator și freelancer, în diverse combinații și în diverse domenii. Pentru că sunt o fire analitică, am căutat să identific trăsăturile esențiale necesare unui profesionist, indiferent dacă era vorba de relația mea cu un angajator, cu angajat sau cu un client. În timp, am identificat următoarele trei "porunci":

1. Să nu minți: dacă minți (și lumea află inevitabil dacă minți, mai devreme sau mai târziu) atunci orice spui oricând este luat cu un dram de sare. Or un profesionist este un om în care ai încredere, nu unul în privința căruia îți pui tot timpul întrebări.
2. Să comunici: indiferent care este rolul tău într-o relație de afaceri, dacă persoana cu care lucrezi nu știe ce urmează să faci (indiferent că e partener, angajat, angajator, client sau contractor) atunci te îndrepți aproape sigur către dezastru. Dacă stânga nu știe ce face dreapta atunci niciun plan coerent nu funcționează. Am avut ocazia să angajez studenți (băieți) cărora le spuneam în mod curent că, dacă li se întâmplă să-și petreacă noaptea la o petrecere, este preferabil să-mi scrie un SMS la trei dimineața anunțându-mă că s-au îmbătat și că nu vor veni la birou a doua zi decât să se trezească chiauni la zece dimineața și să mă anunțe că întârzie: preferam să aflu la prima oră că nu mă pot baza pe ei în ziua respectivă decât să aflu abia la zece că vor veni la amiază, iar pe urmă să văd la amiază că nu-s buni de nimic.
3. Să fii serios: asta e completarea pentru viitor a primei "porunci", care este legată în general de trecut. Să nu minți se aplică de cele mai multe ori (deși nu exclusiv) evenimentelor din trecut; să fii serios este aplicabil aproape exclusiv evenimentelor din viitor: dacă ai spus că vii la ora X, fă tot posibilul să vii la ora X; dacă ai spus că termini lucrarea până în ziua Z, fă tot posibilul să termini atunci. Esența acestei porunci este calitativă, pentru că definește cât de important este "fă tot posibilul". Și se dovedește că este extrem de important; dacă orice mică problemă personală are prioritate atunci nu vei ajunge aproape niciodată la timp, nu vei termina aproape niciodată la timp și toată lumea va observa asta.

Ordinea celor trei porunci este importantă. Este mai important să fii onest decât să comunici -- poți să comunici oricâte minciuni dorești, nu le va lua nimeni în serios. Iar a fi serios este mai puțin important decât a comunica onest: prefer un om mai puțin serios despre care știu exact ce face unui om în general serios, dar ale cărui acțiuni sunt imprevizibile.

Odată ce am definit aceste trei reguli mi-am dat seama că pot fi sintetizate într-o singură regulă foarte simetrică și elegantă:


După niște ani mi-am dat seama că regula asta este de fapt aplicabilă și pentru prieteni, și pentru rude, și pentru familie, și pentru oricine. Lăsând la o parte chestiunile de moralitate elementară (să nu furi, să nu ucizi, să nu înșeli electoratul sau pe clienții băncii ș.a.m.d.), asta este regula pe care încerc să i-o inculc și Anei. Pentru că, în opinia mea, asta este singura regulă care îl face pe un om, om (exceptând moralitatea, care nu face obiectul discuției de față).