joi, 28 noiembrie 2013

Help

Acesta este un post umanitar. Nu este despre copii amărâţi, nici despre vreun caz de boală, ci este despre mine. Despre mine, care în momentul de faţă abia reuşesc să ridic mâna să mă dau cu rimel din motive de febră musculară post rânit prin bucătărie. Mă tot uit cu jind la cele de vârsta mea cum turuie ele din vârf de buze rujate despre rochiţe şi poşete şi ghetuţe şi vreeeaaau şi ioooo! Pentru că realmente nu merit ca după ce frec şi şterg şi curăţ şi râcâi ca dementa, ei să vină tot la mine.  E absolut nedrept să fiu pedepsită pentru că mi-am pus centrală şi pentru că mobila mea de la Ikea a intrat perfect pe perete, lăsând doar o mică fantă liberă lângă uşă. Iar ei au văzut-o şi s-au instalat, după ce oameni răi şi nemiloşi i-au alungat în plină iarnă din casă. Aşa că au venit la noi cu tot cu puradei. Iar eu, haină şi nemiloasă, am purces la război de una singură (mă rog, cu soţ cu tot) şi de o săptămână am stat şi am luptat înarmată cu un arsenal de soluţii şi spray-uri, cu bureţi mari şi mici, cu perii şi lavete, doar, doar vor muri. Şi în sfârşit, se pare că s-au restras. Azi nu mai era niciun gândac. Niciun carcalete odios care să vină de la vechea noastră ghenă, proaspăt schimbată, ceea ce a adus după sine un adevărat asalt al fiinţelor astea scârbavnice.

Doar că acum, cu mâinile anchilozate după cinci zile de ofensivă, mă dau bătută şi vin aici, în faţa voastră şi vă rog frumos: ajutaţi-mă şi recomandaţi-mi şi mie o femeie la curăţenie. Una care să poate să mă ajute să-mi pun casa la punct după marea fâsâială antigândăcească. Una muncitoare, de încredere, în putere şi care să nu plece după patru ore că are programare la coafor. Promit să nu fiu cârcotaşă, să nu o boscorodesc, să-i fac şi cafea, să o las să şi fumeze pe balcon, ea doar să vină şi să mă ajute.

3 comentarii:

Adi spunea...

Deci eu sînt gîndacofoba. Si de cînd m-am mutat în Brazilia, am tot vazut gînganii, dar niciuna nu-mi da transpiratii reci ca gîndacul, care aici are dimensiuni URIASE, gen de 6 ori talia celui european. Prima data am calcat pe unul prin întuneric, eram în sosete si m-am asezat pe buda, l-am vazut cu cracii-n sus si am zis, a, uite ce scarabeu, l-am calcat saracul. Apoi OROARE, am realizat ca era plin, casa nu fusese locuita de cîteva luni, ieseau mai ceva ca-n Hitchock, mereu din aceeasi baie, niciodata în bucatarie! Am chemat sotul menajerei, care a pulverizat solutie, am plecat de-acasa cîteva ore, la întoarcere plin de cadavre iesite în gradina sa moara, horror. Foarte eficient. Acum, dupa trei luni, încep sa reapara, o sa pulverizam din nou. Imi amintesc cînd mi-am cunoscut sotul, avea gîndaci în apartament, am stat o clipa-n cumpana, iubirea care se nastea se lupta din greu cu aversiunea pentru jivine, dar iubirea a învins!

Ioana spunea...

Vai Adi, e horror! Sa inteleg ca nici in Brazilia nu scapi de ei? I need a Terminator:)

Adi spunea...

Gîndacii "românesti" au fost 2003-2005. De atunci si pîna acum trei luni, am trait fara, un bonheur. Acum e alta poveste. Plus ca e prima data cînd stau la casa si terenul e mare, vegetatia bogata, de unde abundenta de insecte bastinase: omizi fosforescente, termite, greieri care vestesc ploaia si care scot zgomote de alarma de incendii, etc. Dar macar am o tona de mango si o piscina magnifica :) Bafta!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes