vineri, 11 aprilie 2014

Uneori, îmi iubesc meseria

- Puteţi să vă lăsaţi lucrurile aici, în dulap. Imediat vă aduce doamna asistentă un halat şi nişte cipici. Când sunteţi gata, veniţi după mine.

Am avut emoţii. Mari. Nu ştiam ce aveam să văd, nu ştiam cum avea să fie. M-am aşezat pe un scaun, rotindu-mi ochii de jur împrejur peste eprubete, sticluţe, microscoape, sterilizatoare, incubatoare. Mă uitam la ea, blondă şi frumoasă, cum nu putea o clipă să stea locului.

- Vorbim imediat ce termin aici. Mai am două paciente şi apoi mă ocup de dumneavoastră. Dacă vreţi, puteţi să veniţi să vă uitaţi şi dacă aveţi întrebări, aici sunt!

Nu reuşeam să-mi dezlipesc ochii de la geamul micuţ, din colţul laboratorului, ce comunica direct cu sala de operaţii. Din timp în timp, o voce striga totul în regulă la mine! Apoi, doar sunete de instrumentar metalic şi rece. Şi iar vocea care striga la mine în regulă.

După nici zece minute, o mână s-a ivit prin gemuleţul deschis şi a lăsat un recipient micuţ pe care Marilena Băluţă, embriloaga cea blondă şi frumoasă de la clinica Panait Sârbu l-a luat cu gingăşia cu care o mamă îşi ia puiul de mână. Apoi, a început procedura. Căutarea. De partea cealaltă a gemuleţului, totul se încheiase. Acolo începea aşteptarea.

- Mai am pe cineva şi gata, stăm de vorbă!

În uşă a apărut o femeie. 39 de ani. Exact ca mine. S-a aşezat cuminte, pe un scaun,  cu ochii lipiţi de ecranul unui calculator deschis în faţa ei.

- Il vedeţi? Ăsta e. Aseară erau doi, dar din păcate, pe unul l-am pierdut. Dar nu-i nimic, ăsta care ne-a rămas arată perfect şi are toate şansele. Haideţi cu mine în sală.

Am rămas în pragul uşii şi mă uitam la ea cum îşi ţinea mâna pe burtă, ca orice femeie care tânjeşte ca nevăzutul şi neştiutul din pântecul ei să se tranforme în viaţă. Şi am sperat din tot sufletul ca picătura aceea din recipientul minuscul, picătura pe care am văzut-o cu ochii mei şi pe care doctoriţa blondă şi frumoasă a făcut-o acolo, în laborator, să poată peste câteva luni să fie iubită, mângâiată, ţinută în braţe, legănată, ocrotită cu aceeaşi iubire cu care instinctiv, femeia din faţa mea îşi tot ducea mâna la pântecul până acum sterp.

Când am ieşit pe stradă, după reportaj, primul gând a fost să sun acasă. Să văd ce face Ana mea. Să o aud, să o ştiu, să-i spun că o iubesc, să-i spun puiul mamii de o mie de ori, abţinându-mă să plâng de mila tuturor celor care stau la coadă, în clinici şi spitale, sperând că de data asta va fi cu noroc. Şi din păcate, sunt mulţi. Din ce în ce mai mulţi, în condiţiile în care vârsta la care femeile aleg să devină mame e din ce în ce mai înaintată, stresul vieţii din ce în ce mai mare şi alimentaţia mai plină de E-uri. Cam unul din şase cupluri are probleme de infertilitate. Şi mai grav, amânând momentul la care doresc să aibă copii, multe din aceste cupluri nici nu ştiu că au probleme, iar când descoperă este deja prea târziu. Şi totuşi, speranţă există. Doar la Clinica Panait Sârbu s-au născut peste o mie de prunci prin FIV.

Al doilea gând a fost să vă spun şi vouă povestea de mai sus şi să scriu aici, negru pe alb, ca să pot să-mi aduc aminte când simt că lucrurile merg prost: îmi iubesc profesia! În zile ca asta, cu oameni ca cei pe care i-am cunoscut de dimineaţă, să fii jurnalist e un privilegiu! Pentru că noi vedem uneori minuni! Pentru că, dacă totul va fi bine, astăzi am văzut cu ochii mei cum un copil minuscul, făcut într-o eprubetă, şi-a găsit în sfârşit liniştea în pântecul mamei. Şi dacă credeţi în poveşti, atunci permiteţi-mi să fiu eu ursitoarea cea bună care să spună prima dorinţă: să te faci mare, puiule! Căci de iubit, vei fi iubit cu siguranţă!

12 comentarii:

Mami pentru doi spunea...

Cata tristete si totusi cat adevar in articolul tau :( Nu numai fizic e dificil sa faci un copil in ziua de azi, mai e si problema banilor, a studiilor si carierei, a timpului (doar traimin epoca vitezei)si uite asa ajunge statul sa se planga ca sunt prea multi pensionari in comparatie cu populatia incadrata in munca. Dragii mei, o sa fie si mai rau! Sunt din ce in ce mai putine cupluri care fac mai mult de 1 copil, asta inseamna o scadere irecuperabila a natalitatii si nu mai vorbim ca daca am vrea sa crestem natalitatea ar trebui sa facem fiecare minim 3...

Irina spunea...

Ai scris foarte, foarte frumos! Am retrait, prin textul tau, o parte din emotiile pe care le-am avut cand facut fiv. Nereusit, din pacate!

Ioana spunea...

Irina, imi pare rau. Cu ocazia acestui articol, am cunoscut o mamica de fetita nascuta dupa 7 Fiv. Minuni se intampla. Chiar si adoptia poate face minuni, cred. Te imbratisez.

Irina spunea...

Este doar primul nereusit. Nu mi-am pierdut speranta. Mai incerc. Mi-ar placea sa vad articolul final. Iti tin pumnii sa iasa bine!

Merlin spunea...

ştii că doar 30% din fiv-uri reuşesc ? ştii că din cele 30% de reuşite, 20% sfârşesc prin avort spontan, aşa că rata de succes e de 24 de femei dintr-o sută ????
ştii că 24% e rata de naşteri nu şi cea a naşterilor de copii sănătoşi, care nu se ştie cât este ?
ştii că atunci când faci fiv te pun doctorii să semnezi o groază de acte cum că îţi asumi în integralitate toate efectele secundare care pot decurge (cum ţi-e norocul) din fiv ? ştii că după 7 fiv-uri eşti cam pa ? adică ai/poţi avea mari probleme de sănătate ?

Ioana spunea...

Da, Merlin, stiu. Dar stiu la fel de bine (nu din experienta personala, din fericire) cum este sa ti se spuna ca nu poti avea copii. Am vazut asta in ochii unei colege de-ale mele. Si acum, are o fetita de doi ani, nascuta in urma unui FIV si ma uit in ochii ei si nu pot sa spun decat ca pentru ea a meritat din plin. Este o optiune personala. Daca poti sa traiesti fericit fara copii, e minunat. Daca insa lipsa unui copil te face sa nu-ti mai doresti nimic in viata, atunci cred ca esti dispus sa faci orice ca sa-ti gasesti linistea.

ella spunea...

Din pacate ai dreptate in acest articol.FIV-ul este din ce in ce mai frecvent.Trist este ca femeile aleg sa fie mame tot mai tarziu.La mine se uita lumea ca la o nebuna ca am ales sa fiu mama la 25 de ani cu tratamente.Am fost la un pas de FIV.

Anonim spunea...

PS: ca sa nu mai existe comentarii, de ce am ajuns sa fac 7 fiv-uri - am fost astestata pentru adoptie, am asteptat cu sufletul deschis un copil adoptat care sa vina in bratele familiei mele, dar nu s-a intamplat. Deloc. Nimic-nimic. Nu doar ca nu mi-au prezentat vreun copil adoptabil, dar nici macar vreun telefon n-am primit in tot timpul cat am fost atestata. Despre adoptie vorbesc cu usurinta, chiar usuratate, doar cei care habar n-au ce presupune, care nu au reflectat vreodata indeaproape la asta, daramite sa treaca la act.

Anonim spunea...

„ştii că după 7 fiv-uri eşti cam pa ? adică ai/poţi avea mari probleme de sănătate ?” Nu stiu. Eu sunt aia cu 7 fiv-uri si sunt foarte bine, fizic si psihic. Infinit mai bine decat as fi fost daca as fi continuat sa traiesc cu frustrarea de a nu avea copii.

Simona spunea...

Dumnezeu e mare! Am reusit la al 9-lea fiv....acum o asteptam pe bblina noastra, in cam 6 sapt! Totul e sa perseverezi! Cat despre "pa-ul de dupa 7 fivuri"....eu sunt ok si fizic si psihic! Doamne ajuta!

Ioana spunea...

Simona, tinem pumnii! Sa fie intr-un ceas bun!

Anonim spunea...

Din pacate am retrait 3 transferuri de embrioni nereusite...exact asa au fost:geamul mic, punctulete care trebuiau sa fie copiii mei frumosi, mana dusa pe uterul sterp...este groaznic de dureros, nu se poate explica...sa ne ajute Dumnezeu pe toate cele aflate in aceasta situatie sa reusim!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes