O casă pe două etaje, undeva prin spatele Gării de Nord. Mă uit după o sonerie. Nu e. Noroc cu un portar care mă vede că mă învârt de năucă.

- Îi căutaţi pe franţuji?

Fac semn că da.

- Haideţi prin spate, că aici nu se aude nici când baţi, nici când strigi.

Deschid o uşă şi mă trezesc într-un hol plin cu cutii de carton. Arunc o privire în jur: peste tot borcane şi borcănele. Pline cu dulceaţă, cu gem, cu marmeladă, cu peltea. Înghit în sec de vreo două ori, când mă trezesc faţă-n faţă cu un tip jovial, pe cap cu o tichie colorată cu iz oriental care îmi întinde mâna şi mă conduce pe scări în sus, strigând în timpul ăsta:

- Hé, Yveliiiine! La dame de la radio est arrivée!

În capul scărilor, o doamnă cu bonetă pe cap şi halat alb mânjit de dulceaţă stă şi-mi zâmbeşte cu un aer fâstâcit. 

Şi uite aşa ne-am cunoscut. Povestea lor e una simplă: în urmă cu nişte ani de zile, să tot fie vreo zece, Just, un bucătar francez de pe Coasta de Azur a decis să-şi încerce norocul în România unde a fost invitat de un om de afaceri să deschidă împreună un restaurant şic, undeva pe Lipscani. Doar că la vremea respectivă, Centrul vechi tocmai ce fusese închis pentru modernizări, clienţi cu pretenţii nu erau suficienţi şi afacerea a căzut la apă, cum spun francezii. Aşa că, de voie, de nevoie, madame Yveline s-a trezit băgată la înaintare în speranţa că talentul ei de "dulcegăreasă" o să salveze viitorul familiei. Născută în Provence, dintr-o mamă pasionată de bucătărie şi un tată îndrăgostit de grădinărit, cu vacanţele de vară petrecute la o bunică din Normandia, Yveline a avut toate atuurile pentru a deprinde repede tainele marmeladelor ce vor să atingă perfecţiunea. Fructe proaspete, fierte la foc domol, zahăr nu mai mult decât trebuie, arome şi combinaţii extravagante fac din borcănele lui Yveline adevărate comori de pe rafturile din cămară. Deşi a venit în România cu un caiet plin de reţete, a ajuns să se reinventeze în bunul spirit românesc. Aşa a apărut un gem de prune aromat cu palincă. Aşa probabil au mai apărut şi multe altele pentru că Yveline şi Just nu prididesc în a imagina fel de fel de combinaţii care de care mai apetisante: gem de piersică cu mentă sau cu pepene galben, gem de portocale cu boabe de cacao sau cu scorţişoară, gem de rubarbă şi căpşuni, gem de ananas cu vanilie şi rom sau gem de portocale cu migdale, stafide şi whisky (din ăsta am gustat şi e extraordinar). Pe lângă gemuri, cei doi francezi fac şi caramele din fructe, sosuri pentru fripturi, pate de fruits (un fel de pasta de fructe ce aduce cu rahatul turcesc) sau chiar ketchup. Robotesc de dimineaţă până seara, ei doi şi patru ajutoare, şase perechi de mâini care curăţă, spală, fierb, amestecă, toarnă şi îmbuteliază de unii singuri. Deocamdată, nu-şi permit o maşină care să umple şi să înşurubeze mecanic miile de capace. Borcănelele frumos decorate, cu etichete elegante şi fundiţă din rafie le găsiţi pe rafturi la Cărtureşti,  în oferta de mic dejun a unor hoteluri sau on line. 

Vorbind ieri cu Yveline şi cu Just, am vrut să aflu cu ce probleme se confruntă. Am aflat cu surpriză că unele magazine de delicatese pe care eu le consideram de top ajung să-i plătească foarte greu, deşi în timpul ăsta continuă să-şi deschidă noi locaţii. Apoi, am aflat că Ministerul agriculturii nu a putut să le ofere o listă cu micii producători locali de fructe şi legume. Iar ei chiar asta caută: mici fermieri de la care să poată cumpăra produsele de bază. Dacă ştiţi aşadar oameni care cultivă fructe şi care nu au cui să le vândă, Yveline e foarte interesată. 

La sfârşit, ce să vă mai spun? Caramelele sunt foarte bune, Ana a făcut o pasiune pentru gemul de zmeură, iar pe site-ul magazinului găsiţi şi câteva reţete ce par delicioase. Şi încă ceva. Acesta nu este un post plătit!