luni, 26 mai 2014

Nouă

De felul meu, nu sunt o persoană empatică. Nu reușesc cu adevărat să mă pun în locul tău, să-mi aduc aminte sau să-mi imaginez cum e cu adevărat. Sigur, îți spun că te înțeleg și că sunt acolo, dar știu că de multe ori continui, fără să vreau, să te compar cu mine, să mă gândesc tot la ce aș fi făcut eu și la ce aș fi zis eu, dacă aș fi fost în locul tău.

Ți-ai dorit ca astăzi să nu merg la birou. Ai vrut să rămân acasă, să fiu doar cu tine. Doar că tu acum nu ești aici, așa că am rămas singură, cu o ceașcă de cafea și cu gândurile mele. Tot ale mele. Spune-mi, cum e să fii în pielea ta? Ești bine? Ești fericită? Te simți în siguranță? Te simți ocrotită? Te simți încurajată și înțeleasă? Ce ai vrea? Cum ai vrea să fie, dacă ar fi după tine? Știu, ți-ai dori un câine și un frate sau o soră mai mare. Și o casă cu curte. Dar altfel, e în regulă totul acolo, în sufletul tău? Promiți să-mi spui dacă o să ai nevoie de ajutor? Crezi că te voi înțelege, crezi că voi reuși să te ascult cât vei avea nevoie?

Uite cum facem. O să lăsăm toate întrebările astea pentru mai târziu. Astăzi, o să vin să te aștept, o să-ți aduc flori de față cu toată lumea, o să-ți iau înghețată, o să te las să te uiți la desene și să mănânci la televizor, o să te duc la prieteni, în parc. Îmi pare rău, dar de tenis nu scapi. Mda, ți-e lene și ai prefera să te joci, dar e doar o oră, poți să faci un efort. Și da, o să-ți faci și lecțiile că acum nu se oprește lumea că ai făcut tu nouă ani. Dar uite, m-am oprit eu puțin. Am rămas acasă, așa cum mi-ai cerut. Și o să stăm toată ziua împreună. Și o să te iau în brațe cât încă mai încapi și mai vrei. Și o să-ți spun cât te iubesc. Știi asta, nu? Eu ți-o spun, dar tu, tu simți cât e de adevărat? Te iubesc așa cum vrei tu? Ana, să nu uiți mamă, e dreptul tău să fie și cum vrei tu. Chiar dacă nu se poate întotdeauna. Nu continuă să-ți dorești. Și lasă-mă să-ți fiu aproape. Promit să încerc să nu mă bag. Doar să stau pe margine, să te prind dacă e nevoie.

Să-mi trăiești, puiule! Și da, ai auzit bine: îți dau voie înghețată. Știu, știu, și tu mă iubești.



22 comentarii:

szqwer spunea...

La multi ani sanatosi, Ana, sa cresti mare si sa ai un gramulet de noroc in tot ceea ce vei intreprinde !!

ileana spunea...

La multi ani, fata frumoasa! mama de Ana, sa te bucuri de ea! Va imbratisez cu drag.

Ioana spunea...

Multumesc in numele sarbatoritei:)

Ioana spunea...

La Multi Ani sanatosi si plini de noroc! Mami de Ana, felicitari pentru 9 ani de mamiceala!

Irina spunea...

La multi ani, Ana! Bucurii multe, multe! Ioana si B. sa va traiasca si sa-i traiti! Pupaturi!

Ghindaa spunea...

Ai scris atat de sensibil! Sanatate pt. amandoua!

Vio spunea...

La multi Ani, Anaaa!
Draga mama de Ana, vezi ce copila generoasa ai? De ziua ei ti-a facut tot tie INCA un cadou..ai stat acasa! :)
Multi inainte...si frumosi de tot! :)

Vio spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Manu spunea...

Sa va aduca numai bucurii amandurora. La multi ani!

ioana spunea...

Merci mult.

ioana spunea...

Daaa, am profitat sa mananc doua inghetate:))

ioana spunea...

Multumim! Asta conteaza, restul le mai rezolvam noi.

ioana spunea...

Si sa ne vedem cu bine:)))

ioana spunea...

M-am bucurat mai mult eu de statul azi cu ea. As fi mamicit-o toata ziua:)

ioana spunea...

Asa sa fie:)

Irina spunea...

La multi ani Anei! Sa va bucurati mereu, mereu una de cealalta!

mara spunea...

La mulți ani, fetelor! Sunteți mișto! ;)

Ioana spunea...

Stiam io ca-ti place de noi:)))

Anonim spunea...

Mara mea are si ea noua ani , mi-am luat si eu liber de ziua ei .ne regasim cu totul in povestile voastre.
"LA multi ANi " cu drag DAna si MAra

Anonim spunea...

Mara mea are si ea noua ani , mi-am luat si eu liber de ziua ei .ne regasim cu totul in povestile voastre.
"LA multi ANi " cu drag DAna si MAra

Ioana spunea...

Dana, nu-mi spune ca si a ta este nascuta tot pe 26!

Anonim spunea...

MAra e berbecuta 17 aprilie
o zii faina DAna

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes