Nu vreau să mai aud ah, românii ăştia! M-am săturat să tot văd cum se bodogăne pe la colţuri, cum ne tot plângem unii de alţii, cum ne jignim, pândind ocaziile, fie ele şi imperceptibile, de a ne da palme şi a ne trage de urechi. Şi mai ales, mi se pare revoltător, jignitor, nedrept şi strigător să tot repetăm într-un mod obsesiv, ca-ntr-o litanie, că nu s-a schimbat nimic în "ultimii douăzeci de ani". Hai să lăsăm politica la o parte şi să vorbim doar de timpul nostru liber. Ce faceţi cu el? Nu neapărat acum, când aveţi copii -- deşi, chiar şi acum. Câţi dintre voi, sau mai bine zis, câţi dintre noi au reuşit şi reuşesc în continuare să scoată nasul afară din ţară, să se ducă să vadă lumea, să arunce un ochi şi pe la alţii, să se uite prostiţi de admiraţie la lucruri pe care părinţii noştri le vedeau doar în poze şi nici atunci? Câţi dintre noi au ajuns să aleagă singuri ce filme să vadă, filme care altădată se băgau pe sub mână la Cinematecă sau pe care le avea un prieten mai norocos cu video? Câţi citiţi ce altădată era interzis? Nu sunt fraieră şi nici naivă să nu văd că lucrurile sunt departe de a fi ajuns acolo unde ar fi putut să ajungă dacă... dacă ce? Dacă nu am fi fost români, ci nemţi? Dacă am fi avut mai mult noroc şi mai puţin comunism? Dacă am fi fost educaţi să strângem gunoaiele după noi şi să ne văităm mai puţin?
Eu cred cu sinceritate că exagerăm. Şi că ne place să o facem. Avem un suflet care bate în ritm de of. Nicio problemă, nu suntem singurii. Mai sunt şi alţii pe lumea asta. Dar, vă rog, hai să nu mai tot spunem că nu s-a schimbat nimic, că e la fel sau poate mai rău, că generaţiile tinere sunt vai de capul lor, neşcolite şi cu pretenţii. Atâta timp cât un concert de fado a reuşit în biata noastră capitală poluată şi tristă să se vândă până la ultimul loc, atâta timp cât în sală erau şi copii de cinci ani, şi pletoşi tatuaţi şi doamne în vârstă mirosind a Chanel, atâta timp cât fata din spatele meu nu se sfia să cânte în gura mare, deşi era afonă, atâta timp cât oamenii aceia s-au bucurat din toate palmele şi uralele lor, atunci înseamnă că trăim în normalitate. Din aceea adevărată, palpabilă, spre care oricine poate măcar tinde. Da, ştiu, nu toţi suntem de mângâiat pe cap şi de pus în ramă, nu toţi strângem rahaţii propriului câine în urma noastră, nu toţi ne abţinem să dăm şpagă şi să cerem favoruri, nu toţi vorbim calm şi frumos, dar daţi-mi voie să vă spun ceva: la concertul de ieri, am fost toţi extraordinari, exact aşa cum ne dorim.
Despre spectacol, hm, ce să zic? A fost un privilegiu să mă aflu în sală. Cine nu o ştie pe Mariza, iată o mostră. Dacă vă place, acum aveţi, din fericire, de unde să-i luaţi muzica.
6
comentarii:
Anonim
spunea...
Da, cati au iesit din tara? Eu nu...Iar pentru 4 nopti undeva in tara cu mancare la pachet strang 1 an de zile. Pentru un concert, iesire la muzeu sau un suc planific o luna si strang, fara exagerare asa ca prefer sa nu cred ca s-a schimbat ceva in bine ci doar in rau, cel putin pentru majoritatea oamenilor, cei din clasa de jos ca cei de sus nu au suferit si nu o sa sufere niciodata. Maria
Draga Maria, imi pare tare rau sa aud, dar, cu regret iti spun, normalitatea nu inseamna ca toata lumea poate si isi permite. Normalitatea inseamna ca oferta exista si cei care isi permit au ce alege. Normalitatea inseamna ca exista si la noi peste 4000 de oameni care sa aleaga Mariza. Spui ca s-a schimbat in rau. Fata de perioada ante criza, asa este, s-a schimbat. Fata de perioada de acum douazeci de ani, sa fim seriosi: nu inteleg cum poate cineva sa regrete o asemenea perioada. In ceea ce priveste clasa de sus, acum, nu stiu ce sa zic: uneori mai depinde si de noi. Eu sunt bugetara, dar depinde de mine cate traduceri pot lua acasa, suplimentar ca sa reusesc sa-mi platesc un bilet la Mariza.
Perfect de acord. Am trait in multe locuri din lume si nicaieri (poate cu exceptia Portugaliei) nu am auzit atita auto-critica:)Cit despre ce si cum ne permite....o discutie lunga! Ar fi bine totusi sa intrerupem programul de lamentare nationala cu citeva cold facts: un profesor de liceu in California nu-si poate permite o chirie si trebuie sa flat-share (indiferent de virsta,in absenta unui partener cu salariu). Un social worker din Anglia cu 20 de ani vechime considera cablul TV, carnea in fiecare zi sau mersul cu trenul un lux suprem. Si mai am multe...
@Anonim Daca dupa 20 de ani de munca nu iti poti permite carne in fiecare zi si nici cablu, atunci ai o problema cu sistemul in care lucrezi. Ceva e in neregula. @Ioana Mariza canta divin iar eu ii admir mult stilul.De altfel, imi place muzica fado si in urma cu un an postam pe blog inregistari diverse ale ei. Nu stiam ca urma sa aiba concert in Bucuresti.Dar in weekendul acesta mi-ar fi fost imposibil sa plec de acasa. Eu sunt printre cei"prostiti de admiratie",poate ca am avut niste sanse... am vazut cum e afara si nu e asa roz. Totusi as rectifica ceva: poate ca nemtii mai in varsta or fi mai civilizati si disciplinati dar generatiile tinere care nu au platit nimic dupa razboi sunt la pol opus. Nu mai au acelasi simt al datoriei.Nu pe nemti i-as da ca exemplu, ci pe estonieni, care au crestere economica si sunt grozav de seriosi, tinand cont ca si ei au fost sub comunism, oprimati de rusi si-s numai 2 mil de oameni, cam asa. Atitudinea noastra este reflexia unei evolutii istorice a unei societati. Alt popor are alta istorie deci alta atitudine.Dar m-am lamurit si eu ca nu e chiar vina fiecarui individ in parte si a faptului ca ne lamentam mereu, ci pur si simplu e o chestiune de organizare si gestionare a prioritatilor din partea guvernelor.Este multa lene si rea vointa, acolo sus.Iar tonul, de acolo se da.Si nici noi nu avem suficienta reactie, la nivel de individ. Ori asta se invata prin exercitiu, dar nu neaparat din acela "strigat de ONG-uri", ma refer la reactii imediate la tot ceea ce implica o nefunctionalitate in cotidian.
Aaa, mi-am amintit. Eram intr-un oras la Marea Baltica iar in grupul meu se aflau si 2 nemti in varsta. Dimineata, am luat micul dejun si vesela m-am indreptat spre intrarea hotelului sa-i astept si pe ceilalti din grup.Sporovaind cu nemtii spun la un moment dat ca ma simt asa grozav ca turist(era totusi o deplasare de servici, dar eu ma simteam in vacanta). Neamtul se uita la mine si imi spune scurt si sec :No, we are not tourists, we are workers.Ceva de genul....tu te-oi distra, dar noi muncim.Desi in realitate, efortul meu era mai mare ca al lor. M-a plesnit.Nu pentru ca ar fi depus mai multa munca, ci pentru ca avea in spate superioritatea unei intregi natiuni.
6 comentarii:
Da, cati au iesit din tara? Eu nu...Iar pentru 4 nopti undeva in tara cu mancare la pachet strang 1 an de zile. Pentru un concert, iesire la muzeu sau un suc planific o luna si strang, fara exagerare asa ca prefer sa nu cred ca s-a schimbat ceva in bine ci doar in rau, cel putin pentru majoritatea oamenilor, cei din clasa de jos ca cei de sus nu au suferit si nu o sa sufere niciodata. Maria
Draga Maria, imi pare tare rau sa aud, dar, cu regret iti spun, normalitatea nu inseamna ca toata lumea poate si isi permite. Normalitatea inseamna ca oferta exista si cei care isi permit au ce alege. Normalitatea inseamna ca exista si la noi peste 4000 de oameni care sa aleaga Mariza. Spui ca s-a schimbat in rau. Fata de perioada ante criza, asa este, s-a schimbat. Fata de perioada de acum douazeci de ani, sa fim seriosi: nu inteleg cum poate cineva sa regrete o asemenea perioada.
In ceea ce priveste clasa de sus, acum, nu stiu ce sa zic: uneori mai depinde si de noi. Eu sunt bugetara, dar depinde de mine cate traduceri pot lua acasa, suplimentar ca sa reusesc sa-mi platesc un bilet la Mariza.
Perfect de acord. Am trait in multe locuri din lume si nicaieri (poate cu exceptia Portugaliei) nu am auzit atita auto-critica:)Cit despre ce si cum ne permite....o discutie lunga! Ar fi bine totusi sa intrerupem programul de lamentare nationala cu citeva cold facts: un profesor de liceu in California nu-si poate permite o chirie si trebuie sa flat-share (indiferent de virsta,in absenta unui partener cu salariu). Un social worker din Anglia cu 20 de ani vechime considera cablul TV, carnea in fiecare zi sau mersul cu trenul un lux suprem. Si mai am multe...
@Anonim Daca dupa 20 de ani de munca nu iti poti permite carne in fiecare zi si nici cablu, atunci ai o problema cu sistemul in care lucrezi. Ceva e in neregula.
@Ioana Mariza canta divin iar eu ii admir mult stilul.De altfel, imi place muzica fado si in urma cu un an postam pe blog inregistari diverse ale ei. Nu stiam ca urma sa aiba concert in Bucuresti.Dar in weekendul acesta mi-ar fi fost imposibil sa plec de acasa.
Eu sunt printre cei"prostiti de admiratie",poate ca am avut niste sanse... am vazut cum e afara si nu e asa roz. Totusi as rectifica ceva: poate ca nemtii mai in varsta or fi mai civilizati si disciplinati dar generatiile tinere care nu au platit nimic dupa razboi sunt la pol opus. Nu mai au acelasi simt al datoriei.Nu pe nemti i-as da ca exemplu, ci pe estonieni, care au crestere economica si sunt grozav de seriosi, tinand cont ca si ei au fost sub comunism, oprimati de rusi si-s numai 2 mil de oameni, cam asa. Atitudinea noastra este reflexia unei evolutii istorice a unei societati. Alt popor are alta istorie deci alta atitudine.Dar m-am lamurit si eu ca nu e chiar vina fiecarui individ in parte si a faptului ca ne lamentam mereu, ci pur si simplu e o chestiune de organizare si gestionare a prioritatilor din partea guvernelor.Este multa lene si rea vointa, acolo sus.Iar tonul, de acolo se da.Si nici noi nu avem suficienta reactie, la nivel de individ. Ori asta se invata prin exercitiu, dar nu neaparat din acela "strigat de ONG-uri", ma refer la reactii imediate la tot ceea ce implica o nefunctionalitate in cotidian.
Aaa, mi-am amintit. Eram intr-un oras la Marea Baltica iar in grupul meu se aflau si 2 nemti in varsta. Dimineata, am luat micul dejun si vesela m-am indreptat spre intrarea hotelului sa-i astept si pe ceilalti din grup.Sporovaind cu nemtii spun la un moment dat ca ma simt asa grozav ca turist(era totusi o deplasare de servici, dar eu ma simteam in vacanta). Neamtul se uita la mine si imi spune scurt si sec :No, we are not tourists, we are workers.Ceva de genul....tu te-oi distra, dar noi muncim.Desi in realitate, efortul meu era mai mare ca al lor. M-a plesnit.Nu pentru ca ar fi depus mai multa munca, ci pentru ca avea in spate superioritatea unei intregi natiuni.
Cele doua comentarii de mai sus @Anonim si catre @Ioana, imi apartin dar nu stiu de ce nu apar ca fiind ale mele.Ca sa fiu onesta.
Trimiteți un comentariu