joi, 11 decembrie 2014

Răcnetul Carpaţilor

Neaţa tuturor! Din seria hop şi noi, ne-am gândit să ne facem de râs pentru o cauză nobilă şi anume să-i ajutăm pe cei de la ING să ofere  încălţări de iarnă copiilor sărmani. Pentru cei care habar nu au despre ce vorbesc, ING va dona prin intermediul fundaţiei Copii în dificultate câte o pereche de ghetuţe călduroase pentru fiecare video încărcat pe site între 1 şi 21 decembrie. Ideea e nobilă, frumoasă şi va duce la final la realizarea celui mai mare colind. Aşadar, dacă vă tentează să cântaţi Moş Crăciun cu plete dalbe (mda, stilul e impus, nu la liber), aveţi aici detalii despre campanie, iar aici toţi paşii ce trebuie urmaţi. Inclusiv negativul şi versurile. Nu ziceţi că n-aveţi nevoie, eu am descoperit cu ocazia aceasta că nu ştiam ultima strofă (d-aia mă tot uit în altă parte decât ar trebui). 

Buun, acestea fiind spuse, gata cu vorba. Vă las să râdeţi în voie, Apropo, în urma acestui experiment artistic, Ana, rămasă lefteră în ultima perioadă, a decis că nu ar fi rău să mergem să colindăm pe străzi în zilele ce urmează. Dacă plătiţi bine, promitem să cântăm puţin şi să plecăm repede. Pentru plata în avans, putem chiar să nu venim deloc şi astfel sărbătorile voastre nu vor avea de suferit. Hăhăială plăcută tuturor şi nu uitaţi, oricine poate ajuta în această iarnă un copil cu o pereche de ghetuţe! 






2 comentarii:

Laura Frunza spunea...

Cat de mult semanati! Si la voce si la fata :) In casti ce aveati, negativul? Si cititi de pe prompter, asa-i? Sunteti asa simpatice : )) Va astept si eu cu colinda la mine!

Ioana spunea...

Pai da, negativul in casti si versurile pe ecran. Ma zapacea bulina aia care tinea ritmul, nu-mi puteam lua ochii de la ea:)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes