E vineri. Asta înseamnă că mai sunt doar câteva ore..da, da, ați auzit bine și începe nu weekendul, ci mini vacanța! Mă rog, că unii nu vor avea liber și luni, că alții au mâine olimpiadă și deci, motiv să pună iar ceasul de dimineață, asta e, deja, altă mâncare de pește. Eu voi porni de la premiza optimistă că majoritatea lumii are patru zile cu care nu știe bine ce să facă și la rubrica "Sugestii" vă voi povesti câte ceva despre niște cărți.

O să încep cu una (de fapt, unele) despre care se tot vorbește în ultimul timp. Ba chiar am văzut-o (le-am văzut) și la Fnac, în Franța, pe raftul cu best-seller-uri. E vorba despre romanele Elenei Ferrante (numele este un pseudonim), o italiancă din Napoli care a rupt gura târgului, cum se spune, cu o poveste ce se întinde pe patru romane (la noi ar fi traduse doar primele trei- Prietena mea genială, Povestea noului nume și Cei care pleacă și cei ce rămân) a căror acțiune se învârte în jurul a două prietene, Lila și Lenu, ce trăiesc într-o suburbie a orașului Napoli, în anii 1950. Pe lângă povestea în sine care te poartă prin viața celor două femei încă din copilărie, cartea te aruncă cu totul în atmosfera unui oraș cu propriile lui reguli, cu propria lui existență, populat de figuri aparte, mutilate de sărăcie și obligate să trăiască după niște legi nescrise, singurele menite să le asigure existența. In acest decor spectaculos de multe ori prin promiscuitate și cruzime  își duc viața două fete- Elena Greco zisă și Lenu și Rafaella Cerulo cunoscută de cartier ca Lila sau Lina care, pe tot parcursul cărții, încearcă, prin metode diferite, să scape de o soartă ce se vrea pecetluită de la naștere.
Deși povestea se întinde pe patru volume, lectura ei se face ușor. Acțiunea "te prinde", descrierile nu sunt defel obositoare (poate doar, pe alocuri, pasajele consacrate politicii sunt un pic trase la temă), traducerea Ceraselei Barbone este excelentă și povestea merită citită.

Dacă ideea de a vă arunca într-o tetralogie vă sperie, puteți încerca cu ceva mult mai ușor. O cărticică numită Bonjour fericire a americancei Jamie Cat Callan. Ce m-a făcut să o deschid nu a fost titlul cu iz motivațional, ci faptul că autoarea încearcă să explice pe aproape 300 de pagini de ce sunt franțuzoaicele așa mișto, ca femei. De unde acea siguranță de sine și acea poftă de viață care le face, aproape în orice situație, să rămână optimiste și să se simtă bine în pielea lor? Cartea dă și niște sfaturi concrete, unele chiar de bun simț, așa că, deși este o lectură ușurică, tot veți avea sentimentul că v-ați ales cu ceva.

La final, încă o recomandare. Ultima din seria de azi. Este vorba de ultima carte a Anamariei Smigelschi. Mai de ieri, mai de departe... este o poveste de călătorie. Dar, fiind scris de un artist plastic, textul capătă calități de tablou. Și, pentru că autorul stăpânește nu doar tehnica descriptivă și plăcerea detaliului, ci are și un umor debordant, lectura devine realmente o bucurie și un prilej de râsete până târziu, în miez de noapte (mă rog, eu atunci apuc să citesc). Despre Anamaria Smigelschi (autoarea celebrelor personaje Luna- Betiluna și Dora- Minodora) am mai scris eu și aici, când vă recomandam cu tot dragul cartea Gustul, mirosul și amintirea.

In rest, mai am pe raft o carte în așteptare. E vorba de Imago a Ludmilei Ulițkaia de a cărei scriitură m-am îndrăgostit după ce am citit Fetițele. Rude sărmane și Inmormântare veselă. 

Acum e rândul vostru. Ce ați mai citit, ce recomandați?