Am primit o lecție de parenting. Altfel de parenting. Dureros, sfâșietor de adevărat, dramatic până la sângerare interioară. Nu, nu est vorba de nicio conferință sau dezbatere. Ci de o piesă de teatru. Un spectacol de două ore jucat cap-coadă, fără pauză, ca-n viață, cu spectatorii pe scenă- iarăși, ca-n viață, căci din păcate, dramele noastre au de multe ori publicul lor, o piesă în doar patru personaje, suficiente însă să te dizloce sentimental cu totul.

Cu un titlu apăsător "Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva", piesa este, de fapt, o piesă de dragoste. Doar că dragostea este personajul absent, cel care este așteptat, despre care se vorbește de la început până la sfârșit și care nu ajunge pe scenă. Două surori- una celebră, cealaltă cu o viață ratată și o mamă posesivă, cu o dragoste abuzivă, prost exprimată pentru că la rândul ei a fost prost iubită de propria-i mamă. Mama e doar una și e prezentă de la început până la sfârșit, cu bune și rele. Pentru fiecare rău de-al mamei, copilul se acuză și-și caută vină. Pentru fiecare vină, golul dinăuntru se cască și mai tare. Mama nu mă iubește. Nu suficient. Nu orice-ar fi. Nu pentru totdeauna. Nu cel mai tare. Nu doar pe mine. Atâtea spaime, atâtea goluri care neumplute sau ignorate provoacă drame și termină vieți. Indiferent de ce rezervă ele.

E un spectacol în doar cinci personaje și patru actrițe. Suficientă lume cât să umple o scenă cu veleități de tablou unde toate obiectele folosesc, iar muzica si lumina devin personaje. Pe afiș: Diana Gheorghian, Oana Ștefănescu, Liana Mărgineanu și Nicoleta Lefter, toate cu un joc la fel de impresionant ca și viața. Mai ales Diana Gheorghian.

Spectacolul se joacă pe scena Odeonului, de pe Calea Victoriei. De la 19h00. O să vă placă. Dar vă spun de pe acum că o să doară. Exact ca amintirile, fără puterea de a mai schimba ceva.