Merge...

cu dimineața petrecută în vârful patului, printre perne și cărți
cu sunetul cafetierei care se chinuie în bucătărie până la ultimul strop,
cu ceașca aia mare și frumoasă, cu toartă mov și păsări desenate pe care nu o ai încă,
dar o vrei.

Cu mirosul de frig- pentru că, nu-i așa, frigul miroase- de cele mai multe ori a brad, a proaspăt și a curat,
cu șosetele în dungi, lungi până la genunchi.
Cu puloverul alb, pe gât, cu col roulé, pe care l-ai primit, într-o iarnă din cele din urmă.
Cu un pic de jazz, în surdină, cât să nu sperie păsările de pe ceașca cu cafea.

Cu spuma de baie care devenise aproape fără rost pe marginea căzii,
cu mâinile mici care te iau de după gât și te țin prizonieră preț de câteva minute,
cu pernele din sufragerie și cu picioarele întinse pe masa din fața ta,
cu perdele care se zbat atunci când deschizi geamul într-un gest de nebunie.
Cu foile albe, de pe birou, că poate într-o zi, cine știe, o să le umpli în sfârșit sub formă de carte.

Cu scrisorile pe care ți le propui să le scrii cu stiloul pe care, evident, nu-l mai găsești,
cu mandarinele care îți lasă dâre de parfum pe degete.
cu zambila din ghiveci, prea timidă ca să înflorească.
Cu crengile colorate în negru și alb care se apleacă în niște reverențe bizare si desuete,
cu paharul înalt, cu picior, cu Bordeaux în el.
cu partea plină a paharului spre mine.

Cu râsul,
cu cizmele grele de blană,
cu căciula cu urechi și cu urechile înghețate.
Cu acele de brad care se încăpățânează să tot iasă de sub covor,
cu rufele reci. Cu apa fierbinte din cadă,
cu amintirea bunicilor și a iernilor cu foc în sobă, undeva, la munte. Nu spun unde.

Cu mine.
Cu tine și cu mine.
Cum cine?

...zăpada.

Despre ea e vorba. Dacă mai știți cu ce ar merge, v-am lăsat loc să vă jucați.

sursa foto aici