Mai avem un pic şi gata, intrăm şi noi în rândul lumii. 4 luni până la 7 ani şi 7 luni până la şcoală. Sună a titlu de film, un film de groază dacă pun la socoteală şi partea cu alergătura pentru înscriere. Am început să alerg încă de prin noiembrie, dar încă nu am ajuns la finish. Acum, cu înscrierile electronice, s-au schimbat formularele, cerinţele, părerile, pilele, deci o luăm de la capăt.

Până una alta, Ana are un nou prieten. New entry: gri, moale, cu urechi ca două foi de salată şi codiţă ca o macaroană. Preţ rezonabil şi copil şi mai şi, având în vedere că şi-a luat prietenul  pe banii ei, strânşi astă iarnă, la colinde. Noul tovarăş se numeşte Şori şi este, ta-daaa!, un şoarece. De fapt, de două zile a fost rebotezat cu denumirea Fromage-Camembert. Altfel e prietenos şi ţinut în braţe până la sufocare, alături de clovnul Lala şi ursuleţul Pufi Mare (avem şi un Pufi Mic), cu care alcătuieşte trio-ul de somn uşor.

Problema cu Şori e că Ana e ferm convinsă că e viu. Şi nu pentru că jucăriile prind viaţă în imaginaţia micuţului care se joacă cu ele, bla-bla-bla, ci pentru că fie-mea se jură că de când a apărut rozătorul la ea în cameră, lucrurile au început să-şi schimbe locul. Casetofonul s-a mutat, păpuşa a mişcat, Lala s-a întors spre stânga, deşi dimineaţă a fost lăsat pe dreapta.

Acum, problema majoră a Anei nu este nici pe departe că aşa ceva nu ar fi posibil, ci că, dacă prind viaţă toate jucăriile, ea nu va mai avea timp de nimic:
- Îţi dai seama, mama, că va trebui să-l hrănesc pe unul, să-l schimb pe altul, să merg la plimbare cu toţi, să le spun poveşti. Îmi pare rău, dar dacă învie toţi, eu nu voi mai avea timp de nimic. Şi n-am bani de bonă! Şi sunt şi mică pe deasupra!

Aici, nimeni nu te poate contrazice! Nu-i aşa, Şori? Haai, zi şi tu ceva, acum de ce taci?