După o săptămână de sport, azi am hotărât să mergem la Cora. Lista era subţire, că deh, tocmai ne întorsesem din vacanţă, dar copilul şi-a făcut de dimineaţă monetarul şi a declarat că vrea o jucărie nouă cu banii de la Pluguşor. Un argument suficient de solid pentru a-i face pe plac.

Prima oprire, spre disperarea Anei, magazinul Z, unde reducerile continuă. Am încercat pe cât am putut să-i fac traiul mai ușor şi să o îndes într-o pereche de pantaloni fără să-i dau jos dresurile de pe ea. N-a mers! Ca o bravă descendentă a familiei mele, copila a moştenit gambele mă-sii, drept pentru care blugii strâmţi pe picior şi cu talie joasă sunt out of the question. Până la urmă, cu mine trăgând de ciorapi în jos şi vânzătoare de o pereche de pantaloni în sus, am găsit în sfârşit nişte bermude super faine, la un preţ OK, zic eu. 60 de lei pentru nişte pantaloni drăguţi, cu talie înaltă, dintr-un fel de doc, bleumarin, cu talie reglabilă, pot fi purtaţi şi cu dres, primăvara și toamna şi fără, vara.

Cu copilul plâns pentru ca a fost certat după o fugă în chiloți prin magazin, am plecat în Cora în căutarea jucăriei minune. Şi am găsit-o. E un Lego! Primul din viaţa noastră, dar ceva îmi spune că este doar the beginning of a beautiful friendship. Nu mi-aş fi putut imagina că o cutie atât de mică va fi în stare să o ţină pe Ana captivată ore în şir. Partea grea a fost să se decidă asupra cutiei. După ce a stat jumătate de oră în faţa rafturilor cu Lego, a ales două cutii. Prima cu o maşinuţă ce trăgea o rulotă, cu două personaje şi multe accesorii, a doua cu o ambulanţă gen SMURD, plus un motociclist ce urma să joace rolul victimei. Noroc cu un băieţel de lângă noi ce părea vizibil atras de ambulanţă (se vedea după felul în care urla la tatăl din dotare vleau maşinuţaaaa astaaaa!), fapt ce a determinat-o pe Ana să pună mâna pe rulotă şi să declare: asta va fi a mea.

La casă, am lăsat-o să-şi plătească jucăria -- 81 de lei, cu banii ei, din care mare parte erau în hârtii de un leu, mi-am plătit şi eu restul de cumpărături şi iată-ne acasă.

Mulţumesc Lego pentru după-amiaza oferită, pentru orele pe care Ana le-a petrecut cu tata meşterind şi asamblând, timp în care eu am dormit şi m-am visat la Paris. Mulţumesc omuleţilor, rulotei, cârnatului din rulotă, tigăii şi bicicletei pentru timpul pe care fie-mea nu l-a mai pierdut la desene. Mulţumesc celor doi omuleţi cu capete demontabile că se potrivesc la fix şi-n rulotă şi-n maşină. Mulţumesc maşinii şi rulotei că merg pe roţi care se învârt!Şi nu în ultimul rând, mulțumesc copilului meu că a învăţat bine Pluguşorul şi că a avut bani să-şi ia singură acest Lego şi că i-au rămas bani încă de unul, mai mic, dar la fel de frumos. Căci sigur va mai fi unul. Vorba Anei, preluată de la ta-su:
- Măi mamă, asta e calitate germană!