De data asta, am fost redusă total la tăcere. Poate o fi vreo binecuvântare pentru cei din jurul meu, dar eu aveam multe de spus în weeekend-ul ăsta. Aveam în primul rând de cântat, ţipat, pupat şi îmbrăţişat una bucată Ana ce face 7 ani. Ştiu că ar merita un post cu totul şi cu totul special, dar pur şi simplu nu mă simt capabilă de efuziuni materne pe net. De altfel, nu mă simt capabilă de nimic.

Adevărul e că mi-e rău. Dar să nu-i spuneţi Anei, că s-ar îngrijora. Şi chiar n-are de ce. E doar o nenorocită de laringită care mă face să croncăn gutural la fiecare cuvânt. Şi care îmi dă nişte frisoane din când în când şi nişte crampe musculare de mai mare dragul.Ce spuneţi? Să stau în pat? Păi nu pot, pentru că azi plecăm la ţară, acolo unde cică a plouat aşa de rău în ultimul timp încât iarba musteşte de apă şi poteca nu se mai zăreşte sub stratul de noroi. Şi de ce-mi pasă mie brusc de potecă? Pentru că pe ea urmează să vină mâine o hoardă de pitici de la grădiniţa Anei. Aşaaa, că nu v-am spus: îi sărbătorim ziua la ţară.

La prima vedere părea o veste bună. Mulţi copii, curte mare, iarbă verde, şniţele şi chiftele de la catering, soare şi cald ca pentru sfârşitul lui mai. Noi am făcut deja toate invitaţiile, am aranjat, am entuziasmat copilul şi acum mă trezesc că am laringită, ploaie şi frig, un tort nefăcut pe care trebuie să-l săvârşesc la noapte, o familie care vine cu viroză, alta care îşi aduce câinele bolnav şi orb şi o mamă care nu vine deloc pentru că a aflat azi dimineaţă că are rubeolă. Îşi trimite însă copiii vaccinaţi, zice ea, cu tatăl care nu vrea să stea cu noi la party, ci vrea să facă mountain bike pe coclaurii din împrejurimi.

Deci, dragă Ana, prevăd că ziua ta va fi una memorabilă. Dacă tot o să plouă, dacă tot or să vină copii bolnavi, dacă tot nu ştiu dacă vei avea un tort mâncabil, dacă tot nu te poţi juca în curte, atunci măcar fă şi tu vreo prostie, aleargă, ţopăie, sparge o farfurie, că mama tot nu poate să ţipe la tine.