Nu ştiu cât era ceasul când a bătut la uşă. Vreo nouă, zece dimineaţa, nu mai mult. Pe moment, am resimţit bătaia ca un pumn mare şi greu care lovea direct în tăblia de la capul patului. Sau direct în creier. Am strâns ochii cu putere, ca şi cum aş fi vrut să strivesc orice urmă de zgomot. Apoi, am auzit o voce din faţa uşii:
- Săru' mâna, am adus micul dejun!
Uitasem complet de el. De el, cel care ne aştepta pe două tăvi mari, cu suc de portocale, cu croissante calde cu unt, cu gem de căpşuni şi felii de pâine prăjită, cu ceşti de cafea şi iaurturi mici cu fructe, cu felioare de caşcaval şi şuncă, cu un fir de floare ca cele pe care le avusesem cu o noapte înainte în buchetul de mireasă.

Au trecut mulţi ani de atunci. Mulţi ani de când nu mi-a fost dat să mă mai trezesc dimineaţa într-o cameră de hotel şi să vreau să mai stau. Să mai rămân proptită între perne, cu ochii la televizor, cu cafeaua pe noptieră, cu o carte aruncată la picioarele patului. Să mă ridic doar cât să deschid larg geamurile şi de acolo, de sus, să scot un cap ciufulit către stradă şi să mă uit fericită la lume şi să ţip cât pot de tare în sinea mea: ce bineeee de mineeeeeeee!!! Înainte de a începe să-mi plângeţi de milă şi a spune vai sărăcuţa de ea, asta de la nuntă nu s-a mai dus în vacanţă, la hotel, o să vă spun că nu sunteţi departe de adevăr. Adică la hotel am mai fost, dar de fiecare dată am ajuns doar să dorm acolo şi nu să stau cu adevărat. Adică aşa, să stau şi să nu fac nimic şi să mă fâţâi de pe o parte pe alta şi să mă bucur cât de bine e că pot să mă fâţâi fără să fac nimic. Să fim serioşi, când te duci în vacanţă la Paris sau la Viena sau la Veneţia sau prin Toscana, nu te duci să zaci ca prostul într-o cameră şi să strâmbi din nas că baia e prea mică sau prosoapele prea aspre (deşi eu mai fac și de-astea). În orice caz, pentru mine vacanţele sunt în general un adevărat tur de forţă care funcţionează pe principiul hai să vedem tot ce se poate acum, că de mâncat şi de dormit putem să o facem şi acasă, pe bani mai puţini!

Aşa că atunci când am văzut poza asta, am stat şi m-am întrebat: hm, oare cum o fi să te duci în vacanţă nu la mare, nu la munte, ci la un hotel? Punct! Fără plimbări, vizite, monumente, poze şi alte chestii turistice. Doar tu, hotelul şi perechea (la cum arată camera, perechea e obligatorie, trust me). Sigur, această combinaţie nu poate funcţiona de la sine. Însă, grație celor de la BI şi Dafora Turism, am dat peste hotelul BinderBubi din Sighișoara. Până şi numele hotelului sună vesel ca o zi de vacanţă. O zi pe care poţi să ţi-o faci cadou cu toată încrederea. Şi la cum se vede din poze, vă spun sincer că o singură zi nu va face decât să vă deschidă apetitul pentru răsfăţ şi huzureală. Adică, vorba cântecului, ai di tăti: camere de toate felurile ce respiră un puternic aer tirolez, restaurant  şi cafenea ca pe strasse, la Viena, spa cu jacuzzi, terasă cu mese de lemn şi ceas stradal cu parfum de secol trecut -- hai serios, nu-mi spuneţi că nu v-ar plăcea, că nu vă cred.

Şi da, sigur că cetatea Sighişoarei e frumoasă, sigur că are farmecul ei cu străduţele înguste şi casele vechi la parterul cărora se vând cele mai bune torturi cu nucă din Ardeal. Deși uneori, cetatea devine mai medievală decât ți-ai dori. Vă amintiți ce vă povesteam mai de mult? Dar, fire bună și iertătoare, aș da oricând o nouă șansă acestui loc.  Mai ales atunci când au trecut atât de mulţi ani de când nu ai mai primit micul dejun la pat,  e atât de bine să te poţi sui în mașină și să te ascunzi pur și simplu într-un hotel de cinci stele, doar pentru că e frumos şi pentru că ai nevoie să te mai trezești într-o dimineață,  strigând ce bineee de mineeee!!!