Așa se numește cartea pe care tocmai am citit-o și care va fi lansată oficial pe 28  mai, la Cărturești Verona, de către cei de la editura Ponte.  Înainte de a vă spune de ce ar trebui să o citiți, dați-mi voie să vă spun că vă aflați în fața unei persoane ce nu se dă în vânt după cărțile așa zis de parenting. Nu pentru că mă consider un părinte atoateștiutor, ci pentru că eu am avut noroc. Să zicem că după ce ne-a terorizat în primul an de viața cu douăsprezece luni bătute pe muchie de nesomn, cu colici până la șapte luni, cu episoade de constipație urmate de episoade de diaree exasperantă, cu erupții dentare  înainte de vreme, cu urlete de ne băteau vecinii noaptea în calorifer, Ana s-a hotărât că ne-a chinuit destul și, începând cu  vârsta de un an a decis să devină un copil model. Adică, nu tu dat cu fundul de pământ, nu tu crize de isterie, nu tu probleme cu alimentația sau cu refuzul de a dormi singură, la ea în cameră, nu tu mușcat alți copii sau smuls produsele de pe rafturile din magazin. Ce mai, un copil minunat! Bine, recunosc că am trișat un pic și că, pe lângă noroc, am pus în aplicare și niște reguli învățate întâmplător la o emisiune gen Super Nanny de la BBC. Au funcționat perfect pentru ambele tabere.

Și totuși, probleme există. Nu o să le trec acum în revistă, o să vă spun doar cu ce mă confrunt eu. În primul rând cu nervii. Nu ai ei, ci ai mei. Știți despre ce vorbesc, nu-i așa? Despre momentele alea în care vezi roșu și-n care te trezești țipând la copil, ca după aceea, să te simți vinovat toată ziua și să-ți vină să te iei la palme. Ei bine, dacă vă regăsiți în descrierea de mai sus, cartea lui Jesper Juul vă va ajuta. Pe cuvânt! În primul rând, vă va ajuta să înțelegeți ce se întâmplă cu voi, ca părinți, în momentele acelea. Eu am descoperit că imit un comportament din trecut la care nu am avut ocazia, copil fiind, să reacționez.

Din momentul în care am aflat ce mi se întâmplă, totul a devenit simplu. În plus, cartea m-a ajutat și să pricep că un copil nu trebuie neapărat ferit de nervii adulților, ci doar de o reacție exagerată și jignitoare la adresa lui în astfel de momente. Sigur că la nivel mental suntem cu toții de acord cu aceste afirmații, dar există momente în care te pierzi și faci greșeli, iar acestea, cumulate în timp, riscă să provoace un dezastru. Iar aici o astfel de lectură e binevenită. Pentru că îți oferă soluții de reacție care, rămânând ferme, protejează sensibilitatea copilului. Pentru mine, era exact de ce aveam nevoie. Spune-mi clar ce să fac în momentele de tensiune și fac. Sentimentul pe care îl ai ca părinte în clipa în care reușești să eviți blând și civilizat un conflict cu copilul tău, obținând în același timp o reacție pozitivă din partea lui, e absolut fantastic. Te simți cu adevărat mândru de tine!

Cartea se adresează părinților de copii de vârste relativ mici, are exemple, are explicații, are soluții, se citește repede, nu critică, nu-ți intră în viață dându-ți-o peste cap. Dimpotrivă. Premisa de la care se pornește (absolut normală, dar foarte rar scrisă negru pe alb) este că suntem diferiți și că asta nu e nicio problemă. Important este să învățăm să ne cunoaștem, să ne ajutăm copiii să ne descopere pe noi, cei adevărați, să nu ne jucăm rolul de părinte cu disperarea de a atinge perfecțiunea (eșecul va fi garantat) și, mai ales, să nu pasăm responsabilitatea educației pe umerii copiilor, căci asta nu e treaba lor și nici nu trebuie să fie.

Văd acum că m-am lungit destul de tare. Dar, de ieri, de când am terminat cartea, mă simt pur și simplu mai în siguranță. Și cred că și Ana simte la fel, pentru că, văzând ce citesc (a citit singură titlul), m-a întrebat:
- Mama, tu vrei să devii un părinte mai bun? Bravo ție!
Păi, chiar așa, bravo mie! Dacă veniți la lansare, poate ne vedem acolo. O să mă recunoașteți după aerul calm pe care-l răspândesc mai nou în jurul meu.