Oare de ce, de dimineață, era să ratez prima oră a ei de școală? Oare ce m-a apucat să închid ceasul și să mă întorc pe partea cealaltă? Și oare de ce mă doare în gât? Simt un fel de gheară ce mă strânge de amigdale și când dau să vorbesc o fac cu o voce baritonală ce, pe cuvânt, nu mă caracterizează în mod normal.

Oare de ce la fiecare pas am o crampă în piciorul stâng, ca un fel de febră musculară. De alergat, nu am alergat, nu-mi stă în caracter, de înotat, nici atât. Și atunci, de ce? De ce mă dor mâinile, ca și cum aș fi mers toată seara cu ele ridicate în aer? De ce îmi simt capul greu și totuși mintea mea plutește pe un nor luminos și pufos care îmi învelește cu duioșie orice urmă de gând de muncă sau de treburi casnice?

 De ce mă dor toate și totuși mi-e așa de bine? ... Ah, știu. Pentru că ASEARA AM FOST LA DEPECHE MOOOOODE! Și fu bine di tăt!

Mamăăă, să fi văzut cum sună un stadion întreg, cântând asta:

                                                   Asta nu știu din ce concert e.