miercuri, 8 mai 2013

Cu cine o fi semănând copilul ăsta?

E vorba chiar despre copilul meu. Copilul meu care, de câtva timp încoace, a început vizibil să se zbată între mic şi mare. Vorba ei sunt o mică mare. Şi de când e aşa a devenit ea. Nu mai e puiul meu, nici draga lui bunii, ci doar Ana. Ana mea nu seamănă deloc cu mine. Na, că am spus-o. De gândit, o tot gândesc de vreun an încoace.

M-am tot lăsat înşelată de faptul că e fetiţă, că are ochii albaştri ca şi-ai mei, că e tunsă ca mine, că are vocea gravă ca cea a femeilor din neamul meu, că-i place să bucătărească ca şi mamei mele, că a fost blondă în fragedă pruncie. Dar nu, Ana nu e ca mine. De fapt, e tot ceea ce nu am fost eu. E agitată de zici că e în priză, pe când eu eram genul de copil rotofei şi domol, are nervi şi se răsteşte, pe când eu eram docilă şi cuminte, e prima la sport, pe când eu eram lentă ca un melc, e de-un optimism la graniţa cu inconştienţa, pe când eu eram şi am rămas panicoasă şi precaută, urăşte somnul şi păpuşile, deşi eu eram în stare să dorm până spre hibernare şi aveam colecţii de păpuşi tunse, coafate, îmbrăcate şi operate (adoram să le operez de apendicită, cu compasul ).

Şi tocmai pentru că nu seamănă deloc cu mine, nu ştiu cum să mă port. Teoretic, ar trebui să fie simplu. O mamă ar trebui să simtă, să înţeleagă. Dar nu, nu e deloc aşa. Pentru că reacţiile ei sunt total surprinzătoare pentru mine, pentru că la ea totul trebuie să fie logic, nu există nuanţe,  nu există decât alb şi negru. Abstractul, probabilitatea, iată nişte noţiuni cu care Ana nu se încurcă. De ce să rezolve probleme unde ştie deja răspunsul? De ce să încerce să scrie frumos, că doar important e să scrie corect? De ce să piardă vremea cu lucruri care nu-i plac, când ar putea să facă ceva amuzant? De ce să nu încerce să negocieze totul, când  există şansa să obţină ceva? Şi-n general, de ce să ne facem griji când am putea să nu ne facem?

Asta e Ana: relaxată, dornică de companie, supărăcioasă dacă nu e băgată în seamă, nervoasă când ceva nu-i iese din prima, autoritară cu cei din jur, vorbăreaţă până la epuizarea auditoriului, blândă şi calină când vrea, repezită şi dezordonată în rest, într-o fugă permanentă de parcă dacă s-ar opri ea, s-ar opri şi lumea, iubitoare şi corectă, fidelă celor dragi, dornică să facă şi să ne facă surprize. Aşa e ea, Ana mea, cea cu ochi albaştri şi genunchii plini de vânătăi. Ana mea, cea cu care mă cert prea des. Pentru că nu ştiu de multe ori cum să mă port. Pentru că nu ştiu de ce reacţionează aşa cum o face. Şi pentru că ea e încă prea mică să se explice. Pentru că uit prea des că ea nu e ca mine, că mintea ei e diferită de a mea, că e doar un copil şi nu un adult, că dacă greşeşte nu o face special şi în niciun caz pentru a-mi demonstra mie ceva.

Şi poate că de multe ori nici nu greşeşte, ci doar reacţionează altfel decât aş vrea eu, altfel decât sper eu, altfel decât aş fi făcut-o eu. Încerc să mă uit la ea ca la un omuleţ de sine stătător, fără nicio legătură cu mine. Un omuleţ cu propriile lui gânduri, cu propriile lui reacţii. Oare şi el e dezamparat în faţa mea? Oare şi el m-ar certa, dacă ar putea? Oare când va putea să o facă, peste vreo câţiva ani, o va face? Şi mai ales, când o va face, va avea dreptate? De fiecare dată când ne ciocnim una de cealaltă, de fiecare dată când mă trezesc ridicând tonul şi făcându-i morală, uneori poate prea mult, mă îngrozesc de faptul că mai e atât de puţin şi roata se va întoarce. Şi poate atunci, în adolescenţa ei, voi regăsi în replicile Anei, tonul meu de acum. Tonul unui om care uită că cel din faţa lui are dreptul să fie diferit.

Nu ştiu de ce am scris asta. Poate pentru că ieri, am avut o altă ceartă legată de ce cred eu că e important la şcoală şi poate pentru că ea a plâns. Poate pentru că mai sunt câteva zile şi va împlini opt ani. Poate pentru că de o lună de zile îi place de Luca. Sau poate pentru că am vrut să pot la un moment dat să-i spun uite, citeşte aici şi convinge-te singură că ştiu prin ce treci, dar nu ştiu cum să fac. Tot ce ştiu e că te iubesc pentru că eşti copilul meu şi că te plac pentru că eşti tu. Tu, cea repezită şi agitată şi optimistă şi plină de umor şi raţională şi supărăcioasă şi dezordonată şi curioasă. Tu, cea care semeni atât de bine cu taică-tu. Na, că am spus-o şi mă bucur că e aşa!


13 comentarii:

mara spunea...

Cred că ai scris-o pentru mine. De printat și lipit pe oglindă.

Ce zodie e Ana? Cumva Taur?

Lavinia spunea...

hahahahaha pupa mama pe ea de fata frumoasa si desteapta si agitata si autoritara si corecta si dulce !!!!!!!!!!!! <3 e un copil minunat si ma bucura de fiecare data prezenta ei ! si tu ..stii cum sa te porti doar ca nu ne vine sa le lasam chiar asa ..de capul lor de sine statator ..sau poate nu chiar atat de repede ! :D oricum mie imi place foarte mult cum e si sper sa ramana la fel de corecta si transanta si pe viitor ! pup

Ioana spunea...

Nu Mara, nu e Taur. E Geaman. Iar eu sunt doar un biet Rac si nu prea-i fac fata:)

Ioana spunea...

Lavinia, chestia e ca si mie imi place de ea asa cum e. Doar ca tot raportez la mine si de aici si problemele.

Lavinia spunea...

Stiu .. ca si eu patesc la fel cu Mara mea... care e OPUSUL a tot ceea ce am fost eu ! :))) dar usor usor incep sa invat ca n-am ce sa-i fac :D si eu am momente ( stii asta ) cand imi vine sa fug..dar asa e ea :) cu bune si cu rele ! e viata mea :)

Ioana spunea...

Da mai, stiu. Stii de fapt care e problema mea? Ca in loc sa incerc sa o inteleg si sa o cunosc pe fie-mea, tot incerc sa o schimb. Mare prostie!

Lavinia spunea...

toti facem asta ! din dragoste pentru ei..din egoism.. nu stiu inca de ce ! :D oricum nu o sa o schimbi asa ca enjoy the beauty of her :p

Alexandra Albu spunea...

Inteleg perfect ce zici, zici ca am scris eu. Maiculita...ce ne-om face daca nu nimerim sa pricepem ce e in capul lor...

ioana spunea...

Ce bine ca nu sunt singura!

Anonim spunea...

ioi, geaman?! in caz ca nu te-ai prins inca, de fapt sunt vreo 3-4 Ane, daca nu cumva 5. de cele mai multe ori, complet diferite unele de altele.
pontul asta ti-l vinde o geamana, care uneori nici ea nu stie de ce acum vrea asa si data viitoare alminteri, de ce in general ii place o chestie/gen de chestii, dar din cand in cand in place rau de tot cate un ceva dintr-un sortiment total opus.
sa vezi distractie la cumparaturi de haine: plec nu stiind ce vreau, ci stiind ce nu vreau.
dar sa stii ca faza cu "de ce sa ne facem griji, cand putem sa nu ne facem" este nemaipomenita si de urmat pt tot restul zodiacului (cred eu).
constat ca intr-o oarecare masura ma caracterizeaza. s-arata viata "a ploaie", hai sa vedem cum o mai fi in viitor. daca ploua, scoatem umbrela/parpalac/ceva. dar poate nu ploua. si s-a dovedit ca de multe ori n-a plouat, ba chiar e iesit soarele. de ce sa ne facem griji in avans si sa ne stricam somnul. :)
ady

ioana spunea...

Bine ca mi-ai spus, Ady. Adevarul e ca si Ana face uneori chestii ce nu par sa o caracterizeze si dupa aia pana si ea spune ca habar nu are ce a apucat-o. Of, ce m-oi face eu cu ea cand va fi mare?!

szqwer spunea...

Ana ta este exact ca si mine,vrei sa facem un schimb? :-)) o pup ca mie tare imi place de Ana ta!

szqwer spunea...

si am uitat sa-ti zic ca eu nu-s geamana, ci mega (d)rac.In schimb, fi-miu e geaman si nu seamana cu descrierea Anei deloc, desi el este un alt gen de atom.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes