Nici nu mai știi de câte ori i-ai spus. Nu mai departe de acum două seri, l-ai apucat de braț fix în fața ușii, l-ai întors spre tine și ai apăsat pe fiecare cuvânt cât ai putut tu de tare:
- Să nu care cumva să mai ții vreodată mâna aici, fiindcă riști să se închidă ușa peste degetele tale și ți le frânge. Nu ai voie să bagi vreodată mâna la balama. pricepi?
A dat din cap pentru a nu știu câta oară, semn că a înțeles și că s-a plictisit deja de pisălogeala ta.
- Mă, tu auzi ce ți-am zis?
- Da, mămico.

Și atunci, de ce mama naibii de dimineață și-a băgat degetele fix la balamaua ușii exact în momentul în care am încercat să o închid?!
- De ce, măi copile, de ce nu vrei să înțelegi că eu nu vorbesc la pereți atunci când îți spun să fii atent?
Plânge și-și freacă unghiile lovite. Toate cinci de la mâna dreaptă au pe mijloc o dungă roșie vineție și pulsează dureros. Nu vreau să mă gândesc cum le-a strâns ușa grea de la apartament ca într-o menghină necruțătoare.

Unu, doi, trei... Nu mai am răbdare să număr. De respirat adânc nici nu poate fi vorba. Mă înfig cu toată forța vocii în ea.
- Tu știi că ai fost la un pas să rămâi fără degete? Puteai să fii acum cu ele zdrobite în drum spre spital! Acum două zile ți-am spus să fii atentă și să nu bagi vreodată mâna acolo! Unde ți-a fost mintea, ai?
Plânge cu suspine. Se îneacă cu muci. Dă să vomite.

O iau de mână. Încep să frecționez degețele cu grijă. Le țin în palma mea, le mângâi. Bine că nu sunt rupte.
- E mai bine acum?
Hohote de plâns răsună prin tot blocul.
- Nuuuuu, nu e mai bineeeee!

Intru în panică. Dacă totuși e ceva smintit acolo?
- Păi ți-am masat degetele, ce aș putea să mai fac?
- Dar, mama, eu m-am lovit la mâna cealaltă!