- Dacă tu ai vedea pe stradă un copil cu pantofi ca ai mei şi o mamă cu pantofi ca ai tăi, nu ţi s-ar face milă de copil?
Mă uit la ea şi rămân cu privirea pironită pe adidaşii mov din picioarele ei. Nu sunt de firmă, dar nici groaznici. Oare aşa începe? Aproape că încep să mă simt prost pentru pantofii mei de lac, când brusc am o revelaţie: ia stai, frate, că n-are decât opt ani, pot încă să mă răţoiesc. Şi o fac. Nu tare, nu în forţă, ci doar cu o propoziţie care începe cu auzi, dom'şoară şi se termină cu eu am treizeci şi opt. Suficient. Deocamdată.

Aşa a început ziua de azi. Aia în care s-a trezit singură de dimineaţă, emoţionată toată pentru ce va urma. Aia în care eu la ora patru va trebui să mă plimb prin cartier cu un tort pătrat de trei kile cu poză gelatinoasă cu Kung Fu Panda şi cu plăcuţă cu "La mulţi ani, Ana!". Aia în care la orele şase, vom da startul petrecerii cu treisprezece copii şi tot atâţia adulţi. Aia în care cei treisprezece copii vor primi cadou din partea ălora de la locul de joacă coifuri şi trompeţele (nu am înţeles niciodată de ce sunt atât de sadici şi-şi doresc să audă o armată de suflători isterici şi transpiraţi care invariabil fac schimb de salivă). Aia în care vom avea în premieră un animator angajat mai mult din dorinţa mea de a preveni posibilele bătăi între musafiri. Şi ca surpriza să fie maximă şi momentul memorabil, am luat un coregraf negru care cică îi va învăţa să danseze. Nu mă întrebaţi ce dracu m-a apucat, a fost un moment de rătăcire pe care încep să-l regret deja. Oricum, numitul Billy e deja antamat, aşa că nu mai e timp pentru regrete.

În ceea ce vă priveşte, înainte de a da năvală să-i uraţi infantei toate cele bune, aflaţi că ziua ei e abia săptămâna viitoare. Doar că atunci se lasă cu o altă petrecere. La iarbă verde, cu prietenii ei before school, care totalizează şi ăia cu tot cu părinţi şi fraţi vreo cincisprezece persoane. În schimb atunci nu vom mai avea animator. Îi vom lăsa să-şi dea liniştiţi la gioale că ne cunoaştem de mult şi nu ne vom supăra dintr-atâta lucru.

Eu atât am avut de zis. Pentru postul emoţionant şi lacrimogen despre cum trece timpul şi când naiba s-au dus opt ani reveniţi, vă rog, săptămâna viitoare, cam pe joi, vineri.