marți, 26 noiembrie 2013

Un pic de mov

Cred că aveam vreo cincisprezece ani când am început să mă machiez. Nu la şcoală, nici măcar la meditaţii. Îmi aduc aminte cum m-a dus odată tata cu maşina la profesoara de engleză acasă şi nu ştiu cum naiba, dar a remarcat ceva albastru pe pleoapele mele.
- Tu ţi-ai dat cu smacuri pe faţă?
- Un pic, abia se vede.
Nu ştiu când a tras pe dreapta, a deschis portiera şi m-a dat afară din maşină:
- Dacă eşti atât de mare încât să te machiezi, apoi eşti suficient de mare să mergi pe jos.

Până la urmă, am început serios cu creionul şi rujul spre şaptesprezece ani. Cam atunci am terminat şi cu engleza. Eu fac parte din tagma muierilor care sunt în stare să se dea cu rimel şi când se duc la ghenă. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt deloc cochetă, ba dimpotrivă. Nu am pantofi cu toc, nu am unghii lungi, prefer blugii oricărei fuste sau rochii, dar fără smacurile mele mă simt de parcă aş fi dezbrăcată. Fără o dungă de negru, o urmă de pudră şi de gloss, parcă m-aş vântura doar în chiloţi pe Strasse sub privirile batjocoritoare ale unei naţii întregi. Aşa că, dragii mei, eu mă machiez tot timpul. E drept că am şi o faţă care mi-o permite. Sau care mi-o permitea, până de curând. Adicătelea nu tu coşuri, nu tu roşeaţă, bubiţe, uscăciune sau alte probleme. Totul era perfect. Am zis era. Pentru că acum s-a cam terminat cu feţişoara lui, spuma laptelui. Şi iată-mă aşadar intrată în rândul femeilor doritoare de creme şi loţiuni. Am încercat de toate, mai ales d-alea de le ceri Moşului de Crăciun că altfel nu-ţi vine să arunci banii pe geam. Pentru că în mare i-am cam aruncat.

Ieri, în schimb, la o pauză de ceai prin Cotroceni cu doamna doctor apifitoterapeut Ruxandra Constantina cu câteva mame bloggeriţe şi doi copii plictisiţi, dintre care unul îmi aparţinea, am aflat de elemental. Catalogul lor era într-o punguţă pe care am primit-o cadou. O punguţă pe care fie-mea a pus ochii de cum am intrat în cameră şi prin care s-a apucat să scotocească nestingherită taman în toiul discuţiilor. Asta după ce a halit o cutie cu ciocolată, a ras două căni de ceai şi mi-a şoptit preţ de zece minute la ureche: hai, mama, bagă-te şi tu în vorbă, zi şi tu ceva că mă faci de râs când taci! De zis, n-am prea avut ce fiindcă eu nu mă pricep deloc la plante şi uleiuri esenţiale şi ape florale. Dar am găsit fel de fel de nebunii la ăştia de la elemental. Inclusiv detergenţi bio. Şi reţete de creme. Şi săpun de Alep. Şi pachete cadou. Şi pe unele le vreau.Și nici nu sunt așa de scumpe.

 

Şi tot ieri am aflat că lavanda este foarte bună nu numai pentru pus pe fugă moliile, ci şi nervii. Adică, o picătură de lavandă picurată în apa de baie are cică darul să te relaxeze (pe mine una m-ar relaxa simplul fapt de a avea timp să zac în cadă), iar atunci când atmosfera e tensionată, cică un pic de ulei de lavandă ar face minuni. Personal, cred că-mi voi lua o sticluţă pe care să o port în permanenţă în geantă şi din care să împroşc în jur, la nevoie. Oricum, nu ştiu dacă este doar o pură întâmplare sau nu, dar după dimineața petrecută ieri în iz de lavandă, am fost ridicată la rang de cea mai bună mamă din lume. Căci, după o oră de blogăreală, am luat copilul şi punguţa şi ne-am dus la Afi, am văzut Stă să plouă cu chiftele 2, apoi am oprit la o shaorma la libanezi, ne-am dus ca fetele la Zara şi ne-am ales eu cu blugi, ea cu o bluză. Am ajuns pe la patru acasă, am făcut suc de portocale, mandarine şi grepfrut, ne-am jucat o oră cu o Barbie, am coafat-o, am făcut un teatru de păpuşi de am căsătorit blonda de plastic cu un soldat marionetă vrăjit de o păpuşică scheletică, apoi am negociat cu B să o ierte pe copilă de lecţiile la engleză şi am petrecut vreo oră la noi, în vârful patului, cotrobăind prin fardurile şi bijuteriile personale, am lăsat-o să se dea cu gloss-ul meu şi să se parfumeze şi la ora nouă ne-am declarat cea mai mare iubire din lume. Să fi fost de la lavandă? De la duminică? Sau poate că aşa sunt eu: cea mai bună mamă din lume. Iar ieri i-am şi arătat-o. Ia ziceți, voi ce remedii d-astea cu uleiuri, creme și ape cu flori mai știți? Poate pe lângă nervi, reușesc să scap și de pielea de pe mâini care crapă pur și simplu iarna sau de buzele sângerânde ale copilei.

Și pentru că am promis încă din titlu un pic de mov, uite ce am pentru voi. Și dacă tot nu v-ați săturat de mirosul de levănțică, vă invit aici.





6 comentarii:

Nico spunea...

Sa inteleg ca nu ati avut teme. Norocoaselor!

Alexandra Albu spunea...

Cumpar de la Elemental de vreo 5 ani. Cred ca am si scris despre ei, i-am recomandat tuturor, cred ca si tie ti-am zis asta iarna. Am luat de la detergenti la unturi de corp, am luat si mi-am facut singura sapunuri, sampoane si alte chestii. Sunt foarte misto si au preturi foarte decente pentru produse suta la suta naturale. Detergentul de vase rulez. La fel si produsele de curatat.

Orin spunea...

Eu folosesc și îți recomand produsele luthelo: http://luthelo.ro/ro/
Citind povestea ta astăzi și văzînd că vorbești despre ziua de ieri, îmi venea să plîng, că mă gîndeam că ai putut face toate astea într-o zi a săptămînii... cînd eu n-apuc să fac mai nimic (”decît” serviciu și teme). Am văzut apoi că este ziua de duminică și m-am mai liniștit. :)

Ioana spunea...

Nico: Pai duminica incerc sa nu mai am teme. Le facem de sambata sau chiar de vineri ca sa avem timp sa iesim si noi ca fetele:)

Ioana spunea...

Alexandra, mi-aduc aminte ca spuneai ceva de ei. Acum o sa incerc sa studiez mai indeaproape ce ofera, ca io nu sunt prea tare la fabricat creme si solutii, le vreau de-a gata.

ioana spunea...

Orin: Stai mai linistita, cum sa pot face atatea intr-o zi de lucru? Ma bucur ca am facut si duminica toate astea, ca la noi se mai lucreaza uneori si in week-end.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes