Aș vrea să încep prin a vă mulțumi. Serios, nu sunt sarcastică, doresc chiar să-mi exprim recunoștința pentru faptul că existați, pentru toate zilele trezite cu noaptea-n cap, pentru toate cafele pe care nu le beți acasă, cu familia, pentru toate diminețile în care nu vă vedeți copiii, pentru gărzile prost plătite, pentru sărbătorile muncite, pentru ceea ce ratați și ceea ce lăsați să treacă pe lângă dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru că acceptați să munciți pe un salariu de mizerie, pentru că nu știu din ce motive nu vreți să plecați din țară și continuați să rezistați într-un sistem greoi care se mișcă de multe ori precum un brontozaur în agonie. Da, chiar vreau să vă spun că sunt sincer impresionată de ceea ce trebuie să faceți zilnic și-mi dau seama că, de multe ori, trăiți într-o vrie care celor mai mulți dintre noi le-ar pune capac în doar câțiva ani. Vă înțeleg perfect că nu aveți cum să fiți tot timpul zâmbitor și încurajator, că nu aveți cum să răspundeți la toate telefoanele, că de multe ori ajungeți să închideți ochii și gura pentru a vă lăsa măcar din când în când un moment de respiro. Și pe cuvânt că nu mă supăr atunci când vă văd ascunzându-vă într-un birou cu o cafea în față, când închideți o ușă ca să vorbiți la telefon (probabil și copiii dumneavoastră vă sună să vă ceară ajutorul la matematică), mi se pare normal să vă duceți la toaletă sau să ieșiți prin fața mea cu o shaorma în mână, pentru că am văzut și eu că nu e mare lucru de mâncare la bufetul din spital.
Stimate domnule doctor, eu chiar încerc să vă înțeleg, vedeți bine. Și sunt sigură că ar mai fi multe de spus despre tot ceea ce vi se întâmplă într-un sistem în care unui medic rezident la neurochirurgie îi tremura mâna înainte de operație pentru că își dăduse tot salariul pe chirie și nu mâncase mai nimic de două zile. Știu că e nedrept ca două asistente să alerge printre șase paturi de la Terapie Intensivă, știu că imaginea unui șir de oameni ce se încolăcește precum un șarpe boa la ușa cabinetului poate să devină sufocantă, știu și credeți-mă, înțeleg că nu se poate să stai cu fiecare în parte, pentru că atunci ziua ar trebui să aibă patruzeci și opt de ore și pe toate să le petreceți la spital. Da, înțeleg că sunteți obosit și sastisit -- și aveți și de ce.
Dar, stimate domnule doctor, dumneavoastră mă înțelegeți pe mine? Pe mine, omul în suferință care are nevoie nu numai de vindecare, dar și să priceapă ce-l așteaptă? Nu vă uitați la mine că sunt blondă și cu vocea stinsă. E din cauza copilului pe care-l țin de mână. Nu vă gândiți că dacă am terminat limbi străine nu o să înțeleg o iotă din ceea ce-mi veți spune. Aștia de făcurăm Filologia avem memorie de elefant și dacă dumneavoastră îmi explicați, mă duc eu apoi și caut pe Internet. Dar măcar să știu ce să caut. Pentru că, domnule doctor, dacă eu nu am habar de ce și cum, eu intru în panică. Poate că sunt oameni pe care un simplu "stați liniștit că o să fie bine" îi ajută. Poate că simpla dumneavoastră prezență îi încurajează.
Mă scuzați, dar pentru mine nu e de ajuns. Eu sunt mamă, o specie genetic programată să-și facă griji. Să se întrebe, să se îndoiască, să-i fie teamă, să știe tot, să controleze pentru că și eu, ca și dumneavoastră, trebuie să iau decizii pentru alții. Dar vedeți, eu i-am spus copilului meu pas cu pas ce i se va întâmpla. Pe când mie nu mi-a spus nimeni mai nimic. Asta nu înseamnă că fiica mea nu este bine. Sau că rana nu a început să se cicatrizeze (apropo, mi-am dat seama că se vindecă datorită unui site franțuzesc pe care tot citesc despre etapele post operatorii ale frenectomiei pentru că altfel aș fi intrat în panică astăzi la vederea pojghiței albe din gura ei). Vedeți dumneavoastră, vă supărați când oamenii vin cu fel de fel de întrebări sau cu prostii citite sau auzite -- dar, domnilor doctori, vorbiți și cu noi, pentru numele lui dumnezeu! Spuneți-ne și nouă ce urmează să ne faceți, cum o să fie, ce o să ni se întâmple, cât de tare o să doară și cum o să arate după. Sincer, m-am plictisit să tot caut informații pe Internet pentru că nimeni nu-ți răspunde la întrebări.
Pot să înțeleg că nu aveți timp. Îmi dau seama că fizic nu aveți cum să și operați și să stați și la povești cu toți pacienții. Dar atunci ar trebui găsită o metodă de informare. Niște ore de consultații plătite pentru bolnavii cu întrebări. Credeți că nu ar da lumea bani? Sunt sigură că femeia aia căreia m-am apucat eu să-i povestesc pe coridoare în ce constă anestezia la o extracție ar fi dat orice să afle ce o așteaptă, la cum tremura. Pentru că nouă, bolnavilor, ne e frică. Și de dumneavoastră, și de ce ne veți face; de necunoscut. Eu aș fi vrut să știu că urmează să-i scoateți fiicei mele toate cele trei frenuri din gură și nu doar unul, așa cum mi-ați spus inițial (am înțeles că se impunea, dar dacă ați fi văzut-o înainte de operație, aș fi știut și eu de la început). V-aș fi fost recunoscătoare să-mi spuneți cum trebuie să arate rănile după pentru că sincer, am avut un șoc la cât erau de mari. Mi-aș fi dorit să-mi dați un tratament post operator (mi l-au dat cei de la Ortodonție, dar pentru asta a trebuit să mai fac un drum și până acolo și să aflu cu această ocazie de ce nu era nevoie de fire de sutură) și să-mi fi spus mie (nu copilului de 9 ani, în privat) ce are voie să mănânce și ce nu; Ana zice că parcă nici dulciuri nu ar avea voie, dar nu e sigură și-mi tot spune să vă sun și să vă întreb dacă are voie tort.
Stimate domnule doctor, știu că nu e ușor. Nici pentru dumneavoastră, nici pentru mine. Eu rămân la ideea mea că împreună, cumva, trebuie să facem ceva pentru o mai bună relație între noi doi. Pentru o comunicare reală. Cred că și doctorii și-ar dori pacienți mai puțin căutători pe net și mai bine informați. Și pentru că v-am văzut în ce ritm draconic lucrați acolo, la spital, o să fac eu primul pas. O să scriu zilele următoare o postare pe blog cu frenectomia linguală și gingivală la copilul mare, pas cu pas, astfel încât cine caută pe net să aibă de unde să afle niscaiva informații care pe siturile românești nu există la ora asta. Sigur, nu o să intru în amănunte de ordin chirurgical, dar o să vedeți că mă descurc să explic, odată ce înțeleg ce se petrece. Poate că în felul ăsta niște mame vor reuși să doarmă nopțile pe care le-am stat eu trează. Altfel, Ana e bine, iar pentru asta vă mulțumesc frumos încă o dată.
vineri, 20 iunie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
11 comentarii:
si mie imi place sa stie, ce cum si de ce, tocmai ca sa n-o iau razna cu capul intrebandu-ma daca e normal de mi se intampla.
recunosc ca acu' 10 ani cand m-am operat de colecist la spitalul militar am primit o hartiuta tiparita cu ce aveam si n-aveam voie sa mananc, destul de detaliata.
totusi am fost un pic ofuscata ca atunci cand am intrebat daca am voie ierburi aromatice, doctorul s-a uitat crucis la mine si a zis ca nu e bucatar. pe hartie scria ca n-am voie condimente. mai insipid ca in luna aia cred ca am mancat doar cand eram bebelus.
e posibil, dar nu garantez, sa aiba voie dulciuri, dar nu din cele care contin lactate (deci nu cu frisca, mascarpone, etc). cand am avut diverse interventii stomatologice, dentista mea imi spunea ca nu am voie lactate si fructe acide sau otet. am facut doar o paralela.
ady
Asa m-am gandit si eu. Dar oare cat timp? Daca e pana se vindeca total, cred ca mai dureaza o luna.
mie dentista imi spunea o zi, dar discutam doar despre niste masele extrase, taiat gingii in vederea curatarii de puroi, fleacuri d-astea. care totusi nu se vindecau complet in doar o zi.
pt o chestie asta serioasa, ori as extinde la minim o saptamana, ori as insista sa discut cu doctorul, sau macar cu un doctor de aceeasi specialitate.
ady
Buna Ioana, din pacate trec cu baietelul meu in varsta de 4 ani prin aceleasi etape prin care ai trecut si tu ref la frenectomie,,citeam si ma intrebam daca nu cumva ne am plimbat pe la aceeasi doctori.Exact asa cum ai spus si tu, am ajuns sa par o mama nebuna care vrea sa i taie limba copilului...pfff...iata c sta treaba la noi: in 2010 cand l am nascut pe alex, neonatologul mi a spus ca i a taiat frenul lingual dar ca nu a putut prea mult ca e gros si vascularizat...eram asa de speriata ca nu intekwgeam ce i a taiat incat nici nu am mai avut timp sa pun alte intrebari...m au lamurit ulterior asistentele.Alex are acum 4 ani si desi vorbeste bine, are ata aia de sub limba f scurta si nu poate duce limba in cerul gurii si nici sa o scoata prea mult afara din gura...in decursul acestor ani am tot intrebat si eu pediatrii si orl isti si mi spuneau ca nu e cazul de interventue, ca e scurt frenul, dar daca vorbeste bine sa l las in pace...insa mie nu mi prea venea sa l las in pace si m am hotarat sa fac neaparat ceva deoarece in una din zile m a intrebat de ce nu are si el limba lunga ca si fratele lui de 1 an, de ce nu o poate scoate la fel de mult din gura...apoi am intrat pe net si ce crezi? Vad pe un forum cum se plange un afolescent ca nu poate sa se sarute si ce complex puternic ii creaza aceasta problema...nu vreau sa fie complexat copilul meu pentru ceva ce as putea rezolva!
Sun la cabinetul stomatologic unde mai mergeam pt control si periaj, mi se confirma ca fac frenectomie, merg la control, chirurgul ne spune sa facem programare ca i va da un siropel, ii va pune o mascuta cu gaz sedativ si va rezolva in 5 minute. Rasuflu usurata, ma gandesc ca in sfarsit scapam de ata asta! Azi a fost ziua programarii si ne am prezentat constiinciosi la cabinet, Alex pozitiv, fericit ca i lungeste limba :), bea siropelul, devine putin chiaun, ( in timpul asta mi se dau niste formularevde completat...bla bka ca sunt de acord si mi au fost explicate riscurile interventiei...si stop..rog sa mi se explice totusi riscurile - cunosteam in mare despre ce ar fi vorba caci am mai avut o interventie chirurgicala pt hernie inghinala dar aia cu anestezue totala- asistenta se balbaie, o cheama pe dna doctor, care mi spune cate ceva ,;ok semnez)intram in cabinet, i se pune masca pe nas, i se spune sa tina gura inchisa, el incearca, dar chiaun fiind ii mai scapa diverse vorbe, mai da sa cante ceva, i se repeta sa nu mai deschida gura, isi mai misca putin mainile, dar nu agitat, doar ca a intins mana spre dna doctor...si pare ca efectul sedativului incepe sa se diminueze iar dna doctor ii spune ca daca se misca nu i va face frenectomia, ca trebuie sa stea absolut nemiscat.Initial am crezut ca l pacaleste pe el ca sa inspire bine gazul din mascuta, mai zice asta de vre o doua ori si imi soune ca renuntam ca daca ii face si anestezia locala si nu si va simti zina respectiva se va agita si ce va face ea daca se misca, cum ii va pune firul...ce??? Raman surprinsa...si de ce mama naibii nu mi a spus de la inceput ca exista posibilitatea sa nu putem face interventia, ca nu are voie sa miste ( si cum naiba sa nu miste daca nu are anestezie generala?)..ce si omagina ca si va tine singur limba ridicata si ea ii va taia frenul???...imi trec o mie de intrebari prin cap dar nu i le pun caci nu mai are rost, sigur nu as vrea sa mi opereze copilul un medic atat de nesigur pe el, ba la un mom dar ajung sa ma bucur ca nu l a operat...Alex intreba si el nefumerit de ce nu i ia ata de sub limba, ea ii explica , ca va incerca peste vreo 2-3ani cand ne vom intelege mai binw, dar unde nu s o fi intekes cu fiu meu ca un copilbmai pro operatie de atat nu cred ca a trecut pe acolo..pff il iau si plecam...asa cum spuneai si tu si eu sunt tot o blonda care imi pierd aplombul cand e vorba sa vorbesc cu medicii de copiii mei...am sunat o in drum spre casa pe o dna dr chirurg dintr un spital privat si vom merge joi si aici la un control desi si dansa imi spunea ca daca nu prezinta grave probleme de vorbire nu ar face asta. Am ajuns sa ma simt eu penibil ca insist asa sa mi " taie" copilul.Da mi si mie un sfat, ce sa fac, unde sa ma duc,:cum a fost intervwntia, in cat timp se recupereaza? Myltumesc in avans si multa sanatate
Scuze de greselile din text, dar la ora asta ma chinuie o migrena si oboseala...si incerc sa scriu cat mai repede...
Sunt in vacanta, d-asta raspund mai greu. Du-te la Manuela Popescu de la Fac de ortodontie. E pe strada Eforie, gasesti tel pe net( eu nu-l stiu pe de rost). O sa spuna ea daca e cazul si te trimite ea la chirurg. Probabil la toamna cand se intorc din vacanta. Chirurgul nostru a fost dd la clinica dd chirurgie maxilo- faciala de pe strada Plevnei.
Buna, de 2 zile i s-a facut si fetitei mele o frenectomie. Rana e cum spuneai si tu, acoperita de o pojghita alba. Acum dimineata cand s-a trezit a spus ca o doare. I-am dat iar cu Gengigel Spray si zice ca i-a trecut. Sunt curioasa care sunt etapele vindecarii si daca e normal cum atara. E si putin rosu pe langa zona albita. Am cautat si eu pe net informatii dar nu prea gasesc, cel putin in romana. Aici am citit de albirea ranei si m-am mai linistit. Totusi as vrea sa stiu ce ne asteapta. Am insistat sa-mi spuna de la cabinet ce trebuie sa facem, daca are restrictii sau tratament si ni s-a spus ca inafara de Gengigel nu trebuie sa facem nimic si nici restrictii nu are... mi s-a parut cam cidat, e o interventie chirurgicala totusi.
Trimiteți un comentariu