Vă spuneam ieri că marea atracţie belgiană a fost, pe lângă ciocolată, o zi petrecută aici. Este un mega-giga parc zoologic tematic, unde totul este făcut să-ţi dea senzaţia că faci o călătorie în jurul lumii. Parcul reproduce fidel zone de pe glob, cu fauna şi flora aferente, dar şi cu fel de fel de construcţii, habitate, pagode, temple budiste. Şi apropo de asta, inclusiv toaletele sunt făcute să aibă legătură cu locul de origine (de exemplu, în zona India erau din piatră, cu uşi ciudate, cu încuietori rudimentare, dar care funcţionau perfect). În plus, animalele zburdă libere, păsări ciugulesc de pe mesele din restaurante care, nu-i aşa, sunt amenajate şi ele printre orătănii. Au locuri de joacă minunate, poduri de sfoară suspendate, au acvariu cu peşti şi foci, au animale de fermă ce se lasă mângâiate şi mai ales, dar mai ales...
...le au pe ele. Girafele prietenoase, curioase şi caline care se lasă dezmierdate, iubite, luate de după gât şi chiar pupate şi hrănite. Inutil să vă spun că Ana s-a îndrăgostit iremediabil de domnişoara din poza de mai jos de care nu voia să se mai despartă.

Una peste alta, parcul acesta a fost o minune. Preţul, hm, scump. Adică trei bilete ne-au dus la 70 de euro. Mult, ştiu, dar este genul de distracţie pe care ne-o vom aduce aminte cu siguranţă, fără să plângem de mila animalelor. Multe dintre ele au fost salvate de la circ şi acum sunt fericite.

Ultimele două zile din Belgia ni le-am petrecut la Bruxelles. Despre oraşul ăsta, nu ştiam nimic. Nu ştiam nici că atunci când voi vrea să închiriez un apartament de pe un site specializat, mă voi lovi într-un prim stadiu de refuzuri politicoase. Abia când am spus că sunt jurnalist, cineva ne-a deschis uşa şi ne-a primit în casă. Înainte de a arunca cu pietre, daţi-mi voie să vă spun că e plin de cerşetori de-ai noştri în Bruxelles. Nu i-am văzut nici la Roma, nici la Amsterdam, nici la Paris, aşa cum i-am remarcat prin Grande Place. Urâtă treabă!

Mă gândesc acum cum ar fi bine să pun în propoziţie cele ce urmează să vă spun. O să o spun pe şleau: nu mi-a plăcut Bruxelles-ul. C'est la vie, dar pe mine acest oraş nu m-a atins. Asta nu înseamnă că nu e frumos, sau plin de istorie sau cu catedrale şi cu un centru impresionant. Dar...nu are acel je ne sais quoi care să-ţi taie respiraţia. Îmi dau seama că depinde foarte mult şi de ceea ce ai mai văzut la viaţa ta. La Grande Place e superbă, doar că îţi ajunge o oră, două, să te lămureşti. Chiar şi Chişilă cum am ajuns noi să-l botezăm pe Manneken Piss e doar un băieţel care urinează lângă un perete sub flashurile turiştilor. Les Maisons du chocolat sunt fabuloase, doar că nu sunt cu nimic mai presus de cele din Bruges. De fapt, aici sunt şi mult mai comerciale şi riscul să cumperi ciocolată de supermarket cu preţ de capitală europeană nu e de neglijat. Cartierul european e mare. Pe bune, habar nu am ce să spun mai mult despre el. Ah, ba da, are un parc. De fapt, două. Mari.
Metroul e urât. Nu el în sine, ci lumea. Cam ca cel parizian, doar că nu dai pe spate când ieşi din el, aşa cum se întâmplă când te trezeşti la Place de la Concorde. Nu există acea boemă, acel freamăt al străzii, acea bucurie a cafenelelor. Clădirile sunt frumoase, cochete, dar nu au la parter puzderia de boulangerii şi patiserii care te fac să mergi pe stradă cu nasul în vânt.
În plus, strada nu pare prietenoasă ca la Roma sau la Munchen. Totuşi, la Bruxelles am descoperit ceva ce mi-a plăcut- un lanţ de autoservire ce se numeşte Exki. Excelent! Găsiţi la preţuri absolut decente feluri de mâncare din produse naturale, multe dintre ele organice, fel de fel de tarte, sucuri, supe, sandviciuri, salate, ce mai, tot ce vă doriţi. Există unul vizavi de metroul Boursa, încă unul lângă Comisia europeană şi sunt sigură că mai sunt şi altele. Noi am fost încântaţi de el, mai ales că în Bruxelles se mănâncă scump. Exagerat, aş spune, pentru că acolo unde vedeţi afişate meniuri la 15 euro, automat vi se cere un coperto de vreo patru euro de căciulă sau vă obligă să luaţi şi ceva de băut şi apa e la şapte euro, iar acolo unde nu e taxa asta, o porţie de paste, nu prea bune, ajunge pe la 12 euro. Başca un suc la vreo doi euro, o bere mică la vreo trei, înmulţit cu trei...hm, faceţi şi voi socoteala.

Ca să nu mai prelungesc saga belgiană, vreau să vă spun câte ceva şi despre viaţa în Belgia, aşa cum am aflat-o de la prietenii mei. De fapt, nu despre toate aspectele vieţii, ci despre ceea ce a făcut-o pe Ana să rămână ca trăznită. Ei da, despre şcoală. De la început trebuie precizat că şcoala flamandă e pe tipic olandez, pe când cea valonă se duce către Franţa unde nemulţumirile legate de sistem şi programă au atins cote alarmante în ultimii ani. Şi tot e mai bine ca la noi.

Aşadar, la şcoala flamandă copiii sunt fericiţi şi abia aşteptau să se termine vacanţa şi să se întoarcă în clasă. Cel puţin asta ne-a declarat băiatul prietenei mele, ceea ce a făcut-o pe Ana să mă întrebe, fără menajamente, dacă băieţelul este normal? La şcoală, copiii fac cursuri de înot obligatorii, de mers pe bicicletă şi tataaam, de pieton. Un an de zile învaţă regulile de circulaţie şi apoi dau examen cu un poliţist. Se învaţă pe grupuri de lucru, se fac proiecte, au abonamente la bibliotecă, dacă ajung mai devreme la şcoală sunt trimişi să se joace, nu există teme de vacanţă, nu există teme pentru acasă. Nu se ţipă la ei, nu sunt pedepsiţi, nici ameninţaţi. Şi, ce să vedeţi, dragi guvernanţi români, sistemul funcţionează!

Iată-mă ajunsă şi la finalul poveştii. În loc de încheiere, vă las să ascultaţi asta. Le spune bine şi frumos. Şi a cântat la noi în maşină preţ de câteva zile bune. Ciocolată şi Brel, ce mai, am fost răsfăţaţi! Ah, şi încă ceva: dacă nu ştiaţi, apăi aflaţi de la mine că berea belgiană îngraşă. Rău.