sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Îmbătrâneşte cu mine!

Mă uit cum trec pe lângă mine. Cu mersul lor încet, un pic târşâit, mână-n mână, rid lângă rid, ţinându-se aproape, sprijinindu-se unul pe altul ca şi cum tot echilibrul lumii s-ar ţine pe ei. Îmi place să-i privesc, îmi place să le văd gurile strâmbate uneori  de vreme ce-şi pierd forma cărnoasă a buzelor de altă dată în spatele cuvintelor prea spuse şi care acum stau aninate de preaplinul poveştilor. Mă uit la ea împuţinată în taiorul ce face falduri acolo unde altădată era carne. Îmi place când încă are ruj pe buze şi tocuri la pantofii la fel de demodaţi ca privirile şi discuţiile lor. Mă uit cum se agaţă de mâna lui ce mai degrabă se ţine decât o susţine. E un pic adus de spate, poartă pălărie şi costum la doi nasturi. Şi merg aproape lipiţi, ca doi siamezi uniţi de viaţă, cu pasul lor nesigur ce umple străzile de prezenţa lor. Sunt încă aici şi din spatele ridurilor povestea lor de viaţă se aşează cuminte precum ploaia pe acoperişuri.

Uneori, când se trezesc dimineaţa şi-şi aduc la capul patului cana mare cu ceai, cu farfurioară înflorată şi biscuiţi cu lămâie, se încăpăţânează să uite de bătrâneţe. Atunci când afară e lumină şi vreo mierlă cântă de nebună la geam, se uită unul la altul şi-şi zâmbesc complice. Am reuşit, par a-şi zice. Uită-ne, suntem aici şi cât timp în casă miroase a ceai cu prăjiturele, lumea e cu noi şi nu trece inutilă.

Poate că au zile în care îşi cufundă capul în pernă şi cu picioarele uşor străvezii vârâte sub plapumă se lasă duşi spre înapoi. Acolo unde era timp şi putere. Poate că altă dată, în zilele când mierla nu mai cântă şi copiii crescuţi de acuma nu mai sună, se lasă să asculte cum trece viaţa.Şi atunci, ea- pentru că ea a fost întotdeauna mai puternică- ea se ridică din pat, pune de ceai, îşi acoperă picioarele străvezii cu ciorapi de mătase, îşi îmbracă taiorul demodat pe alocuri ce poartă în el amintirea cărnii de altădată şi îl ia de mână, îi pregăteşte costumul, şi împreună, rid lângă rid, ies pe stradă, să-i vadă lumea că încă sunt. Că au reuşit!

Iubitule, într-o zi, o să-ţi cer să îmbătrâneşti cu mine. Într-o zi, o să-mi cumpăr un taior și o să bem ceai din cești înflorate. Până atunci, la mulţi ani!




1 comentarii:

Irina spunea...

Foarte frumos, Ioana! La multi ani, B! Va doresc sa ajungeti sa va beti ceaiul din cesti inflorate si sa va priviti ca acum. Pupaturi!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes