Ţin minte că stăteam într-o seară cu tata în sufragerie şi mă plângeam că băieţelul de care îmi plăcea la momentul respectiv mă trata cu răceală; aveam vreo zece ani.

– Vreau să ştiu ce e în capul băieţilor! Vreau să ştiu ce gândesc ei, nu ce ar trebui să fac eu!

Instinctiv, înţelegeam foarte bine că există două lumi şi două feluri de a te raporta la aceeaşi realitate. Instinctiv alesesem să lupt cu armele inamicului, să mă duc pe teritoriul străin şi să văd la faţa locului cum stă de fapt treaba.

Am avut noroc de un tată care nu mă trimitea să discut cu mama, în virtutea faptului că eram fată. Dar multe dintre prietenele mele erau la început expediate şi ulterior alegeau ele însele să se refugieze lângă mame, acolo unde, în general, puteai să-ţi plângi amarul în voie, fără însă să obţii şi răspunsuri. Doar că, dragi taţi de fete, duioasele creaturi cu codiţe şi gene lungi se cer crescute, învăţate, ajutate, susţinute – nu doar ocrotite şi puse bine sub umbrela autorităţii masculine. Sigur, e mult mai simplu să ne luăm fiecare sub aripă copilul de acelaşi sex şi să-l iniţiem în d-ale vieţii. Doar că, din păcate, de multe ori riscăm să lăsăm în suspans enorm de multe întrebări şi temeri pe care, dacă viaţa şi anturajul nu reuşesc să le rezolve, riscăm la un moment dat să provoace traume.

De ce vă spun toate astea? În primul rând pentru că știu că nu sunteți din cei ce au tras o înjurătură când au aflat că vor fi tați de fată și nu de băiat. Din păcate, mai sunt și din ăștia, dar nu voi. Dacă erați așa, sigur nu va pierdeați vremea pe blogul unei muieri. În al doilea rând, și poate cel mai important, pentru că văd din ce în ce mai des femei care habar nu au, chiar şi la o vârstă adultă, să-şi înţeleagă partenerii, să-i accepte şi mai ales, să ştie ce pot şi ce nu pot să ceară. Femei care au ajuns să fie traumatizate de un divorţ sau o despărţire, care încă poartă cu ele supărări provocate de vreun iubit din adolescenţă sau care nu pot să se împrietenească cu bărbaţi pentru că, pur şi simplu, li se pare că toţi sunt nişte ciudaţi egocentrici, misogini şi lipsiţi de sentimente sau compasiune.

Normal, suntem diferiţi, gândim diferit, ne comportăm diferit şi până la urmă ceea ce ne uneşte, pe lângă sentimente, sunt, de obicei, preocupările, pasiunile, nivelul de inteligenţă şi umorul. În rest, ne descoperim şi încercăm să ne acceptăm. Iar prezenţa activă a unui tată în viaţa fiicei lui, mai ales când începe să dea semne de feminitate, este salutară şi face lucrurile mult mai uşoare pentru viitoarea femeie.

Instinctiv, dragi tătici, fetiţele voastre vor dori să stea în preajma voastră, vă vor căuta compania şi aprobarea. Vă vor observa cu atenţie atât reacţiile, cât şi felul în care vă purtaţi cu mama. Înainte să ţineţi discursuri de genul „eu sunt bărbatul în casă; eu decid şi eu fac; eu sunt obosit şi eu vreau să mă uit la televizor”, gândiţi-vă că cea mică va crede, dacă nu spuneţi nimic, că aşa sunt bărbaţii. OK, aici e momentul în care atenţia se va îndrepta spre mamă. Dacă acceptă – şi cât acceptă. De multe ori, la maturitate, fetiţele vor copia comportamentul mamei, chiar dacă iniţial îl criticau.

Cred că ar fi frumos din partea taţilor de fete să se abţină în a vedea în orice băiat un baubau. Fie vorba între noi, majoritatea care fac asta au fost ei înşişi baubau prin adolescenţă. Corect ar fi să le spuneţi fiicelor voastre care e de fapt treaba cu acest etern conflict bărbat-femeie. Să le povestiţi, de exemplu, că băieţii nu sunt neapărat porci şi nesimţiţi, ci că pur şi simplu, toate gesturile de curtoazie pe care o fată le consideră de la sine înţelese, băieţii le fac doar când vor şi cu cine vor. Mai ales când sunt puști. Sunt mai sinceri băieții în adolescenţă? Hai să spunem că sunt mult mai comozi, mai puțin atenți la anturaj şi cu o minte mai lipsită de meandre. De aici şi eternul conflict care zdruncină de atâtea generaţii cupluri după cupluri, când ea e tristă şi supărată că el nu ghiceşte ceea ce ea îşi doreşte. Dragi taţi de fete, spuneţi-le odraslelor voastre că bărbaţii nu au intuiţie şi nici nu-şi propun să aibă, pentru că nu au timp de pierdut cu aşa ceva. Vrei să facă ceva? Cere-i, nu aştepta, că trece viaţa şi el tot în colţul lui stă, preocupat de cine ştie ce drăcovenie – între noi fie vorba, de cele mai multe ori inutilă.

Lista este mult mai lungă. Depinde de voi cât timp şi chef aveţi să vorbiţi. Important este să o faceţi. Chiar dacă sunteţi topit după mica domnişoară ce creşte sub ochii voştri, chiar dacă instinctiv vi se pare că singura voastră menire este să o păziţi, chiar dacă vă este ruşine să vorbiţi deschis cu ea, nu uitaţi că voi sunteţi primul reper de comportament masculin şi poate cel mai important din viaţa ei. Felul în care va şti să-şi asume feminitatea depinde imens de mult de felul în care veţi şti voi să vă purtaţi cu ea. Dacă nu sunteţi prezent pentru ea, dacă evitaţi întrebările ei incomode, dacă vi se pare sub demnitatea voastră să cumpăraţi tampoane din magazin, atunci creaţi o barieră peste care, la adolescenţă, va trece foarte greu, iar uneori chiar deloc.

Şi încă ceva – şi cu asta vă las, fiindcă ştiu că nu vă place să fiţi bătuţi la cap. Încercaţi, într-un exerciţiu de sinceritate, să-i spuneţi la ce trebuie să fie atentă în relaţiile cu băieţii şi apoi lăsaţi-o să aleagă. Trebuie să vă spun că o femeie care e conştientă atât de riscuri cât şi de beneficii alege mai bine decât una care habar nu are la ce să se aştepte şi care nu-şi doreşte decât să fie iubită şi ocrotită pentru că, nu-i aşa, asta a văzut în filme sau a citit pe cine știe unde, iar voi nu i-ați povestit nimic.

Vă spun, dragii mei, sunt prea multe femei care ajung să trăiască nefericiri şi drame în cuplu atunci când dragostea primilor ani tinde să se transforme în altceva. Pentru că pur şi simplu ele doar asta au căutat şi doar asta au crezut că se poate obţine. Dragoste. Cu prietenia nu știu ce să facă, pentru că nu cred în prietenia cu un bărbat. În complicitatea cu el. Pentru că nu le-ați arătat-o. Ați preferat să le trimiteți la bucătărie, între fustele mamei. Şi din păcate, de cele mai multe ori,  femeile acestea nu vor avea parte de parteneri care să le ajute să-şi depăşească propriile temeri şi bariere mentale. Pentru că partenerii ăia nu pe ele le caută. Ci pe acelea care ştiu să spună când vor ceva, nu să aștepte. Cele care așteaptă, din păcate, aşteaptă de multe ori degeaba, fiindcă nici nu ştiu ce aşteaptă! Sigur, există și excepții, dar nu despre ele este vorba aici.

Așadar, dacă sunteţi tată de fată, să ştiţi că sunteţi norocos! De iubit, sigur veţi fi. Doar să rămâneţi acolo şi să nu vă ascundeţi într-un colţ! Oricum cea mică va veni să vă caute și în loc să o trimiteți la bucătărie, mai bine vă duceți împreună și gătiți ceva. B. care nu are nicio treabă cu gătitul s-a apucat să învețe să facă prăjituri ca să petreacă timp cu Ana așa cum dorea ea. Cât despre voi, dragi mame de fete, nu vă băgați între ei. Lăsați-i să aibă momentelor lor împreună. Vă vor mulțumi mai târziu. Amândoi.