Ce faceţi cu o zi de care nu aveţi chef? Ştiţi zilele alea în care ai visat urât exact spre dimineaţă, te-ai trezit buimac şi întors pe dos şi apoi tot înaintezi de-a lungul zilei ca pe un coridor lung şi anost, mirosind corect a dezinfectant şi îndreptându-se către un nu se ştie unde la capătul căruia nu se vede nimic?

Hai să zicem că eu v-aş da ziua asta aşa cum v-am povestit-o. Fără nimic grav sau sobru în ea, doar cu un iz înţepător de nelinişte, de dorinţă de a o lua la fugă pe coridorul cel lung şi anost doar ca să simţi că exişti, că te mişti, că înaintezi fără să ştii prea bine spre ce şi de ce. Dacă veniţi mai aproape o să vedeţi pe masă un coş plin cu astfel de zile. Luaţi una. Pe care o vreţi, chiar nu contează. Diferă doar ziua din săptămână, luna, anul şi culoarea de pe pereţii coridorului. În rest, toate sunt identice. Aşadar, ce o să  faceţi cu ea? Cum aţi vrea să o trăiţi? Cu cine aţi vrea să fiţi şi ce aţi vrea să-i spuneţi? Sau unde şi cum aţi vrea să tăceţi? Nu trebuie să-mi spuneţi mie nimic. Doar că eu am simţit nevoia să mă opresc puţin din alergat, să iau o pauză şi să vă întreb şi pe voi: la voi cum e?

Apropo, coridorul meu are pereţii mov. Asta nu-l face nici mai scurt, nici mai uşor de străbătut. Îmi dă doar senzaţia că-mi croiesc drum printr-o vânătă, că-n jur miroase a toamnă şi a ghiveci de legume şi că ziua asta tot stă acolo şi mă aşteaptă să-mi vină cheful de ea.