Am un joc. Nu vă trebuie nimic, decât niţică dispoziţie ludică, un pic de timp şi un strop de imaginaţie. După cum vedeţi nu sunt pretenţioasă. Nu tu bani, nu tu vreme bună, nu tu mulţi copii. Nici măcar nu trebuie să staţi locului. Puteţi chiar să şi faceţi ceva în timp ce vă jucaţi. Şi bonus, nu riscaţi să pierdeţi Vocea României că ştiu eu că mai trageţi cu ochiul, mă rog, mai ciuliţi urechea.
Jocul l-am învăţat de la Ana care, la rândul ei, l-a învăţat de la Adina Rosetti, o ştiţi voi, mama lui Domnişoare Poimâine. L-au făcut la atelierul ăla de scriere creativă despre care vă povesteam aici Şi care, că tot adusei vorba, e foarte fain. Pentru că în sfârşit există un loc unde copiii cu umor şi imaginaţie (nu mă laud, măi, toţi au umor şi imaginaţie dacă nu le-o stârpeşte cineva) pot să se exprime liber şi să vadă ce pot naşte nişte idei trăznite.
Aşa, să vă spun totuşi şi de joc, că d-aia v-am chemat aici. Este una dintre temele pe care le-au făcut la atelier şi spune aşa: scrieţi o poveste în şase cuvinte. Atât. Ideea nu e nouă. Hemingway a scris o astfel de operă în urma unui pariu. Fraza a devenit celebră pentru sentimentele pe care le trezeşte şi pentru puterea cu care dă frâu liber imaginaţiei: For sale: baby shoes, never worn! (Vând botoşei de bebeluş nepurtaţi vreodată).
Ce ziceţi, ne jucăm împreună? Promit să mai scriu şi eu, vă mai las şi pe voi, o mai rog şi pe Ana, mai rugaţi-i şi pe-ai voştri pe acasă şi să vedem ce iese. Şi să nu trageţi cu ochiul la exemplele de pe net, că nu mă mai joc!
vineri, 2 octombrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu