Dacă e marţi, e logopeda. Spaima Anei, care de luni seară începe să se văicărească, să-şi dea ochii peste cap şi să suspine "of, Doamne, numai eu am defecte!".
Adevărul e că la noi (sună mai frumos decât la ea), litera R se încăpăţânează să apară. Degeaba i-am promis tort şi petrecere cu toţi copiii de la grădi, degeaba am făcut "brum, brum" şi "cra, cra", urâta asta de literă pur şi simplu ne ignoră.
Așa că am purces la logoped. Unde, stupoare: am aflat că litera R e în gaşcă cu S si Z. Adică, mai şi sâsâim şi pe alocuri chiar zâzâim.
În consecinţă, hai cu exerciţii, cu fişe, cu logatomi. Acum am aflat şi eu că aşa se numesc bra-urile, bre-urile, etc.
- Dar copilul nici nu respiră corect!
Aoleo, îmi zic. Nici măcar asta nu face?
OK, hai şi nişte umflări de baloane şi suflat în lumânări, că tot suntem aici.
Ne întoarcem acasă pleoştite şi cu un maldăr de teme.
-Ana, facem şi noi exerciţiile, mamă?
- Nu!
-Un pic?
-Nu!
Adevărul e că cine ar vrea să facă logatomi la nici 6 ani. Până şi denumirea sună de speriat.
Păi, să o schimbăm atunci, îmi zic. Mă uit pe caiet şi vorba poetului, "pentru ca toate acestea să poarte un nume", hotărăsc: le vom spune Brabrebrici.
- Ana, dar nişte Brabrebrici facem?
-Nu şi nu!
Măcar am încercat, îmi spun.
Apoi a încercat şi ea, iar R-ul a început să vină un pic, un pic. Nu de tot, dar cât să pară că poate fi îmblânzit. Iar când o să vină de-a binelea, o să-l prind cu putere şi o să-i spun : " pe unde mi-ai umblat, măi, Brabrebricule?"