Îmi place Italia pentru că, după ce am ajuns frânţi de oboseală, la un hotel din Bassano del Grappa (pe lângă Veneţia), tipul de la recepţie s-a apucat sa ne povestească, pe limba lui, despre nu ştiu ce trupă de balet şi dădea din mâini încoace şi-n colo, iar noi nu înţelegeam nimic.

Îmi place Italia pentru că, în Toscana, o fătucă din San Gimignano servea la mese, cu bebeluşul pe umăr şi tava într-o mână. E allora?

Îmi place pentru şoferul italian care-şi pierdea sacoşele din portbagaj pe autostradă.

Îmi place pentru chelneriţa nurlie din Brescia ce ne povestea cu două mâini despre reţetele din meniu şi care, atunci când am întrebat de ce sunt mese şi scaune în Piata Mare, ne-a spus jovială "E fiesta". "De ce? E o zi specială?"zic. "E luni!".

Îmi place pentru patroana pakistaneză sau indiancă, ce-o fi fost ea, de restaurant, care ne-a zis "Mi dispiace, io parlo italiano, non inglese".

Îmi place pentru că în Greve del Chianti, am intrat într-o băcănie de modă veche să aleg un vin pentru un prieten şi patronul a venit să-mi povestească un sfert de oră despre cum se face şi cum se bea vinul. Iar la sfârşit a chemat-o şi pe maică-sa. Si a venit femeia cu un platou cu cârnaţi şi jambon ca să ştiu cu ce merge vinul mai bine.

Îmi place Italia pentru că ziua în amiaza mare, sub un soare torid, un şofer gonea cu ştergătoarele şi semnalizarea pornită şi puţin îi păsa, fiindcă el vorbea la mobil.

Îmi place pentru restaurantele care îşi înşiră patru mese pe trotuar, că mai multe nu încap pe străduţele înguste, dar unde se mănâncă dumnezeieşte.

Bineînţeles, mai sunt şi piaţetele şi fântânile şi bisericile cu campanile şi viile şi bruschetele şi Florenţa şi Bergamo şi Lago di Garda şi câte şi mai câte.

Dar, pe astea le ştie toată lumea. Restul e "pour les connaisseurs". Ecco!