Am fost cu Ana la librărie să-şi cumpere o carte cu banii strânşi astă iarnă, la sorcovă. Pune copilul mâna pe "Moş Arici". Titlul nu prevestea nimic înfricoşător. Desenele erau drăguţe, aşa că o luăm şi plecăm.

Vine seara şi timpul pentru poveşti. Iau cărticica cea nouă, o deschid, nu citesc bine o juma' de pagină că asist la prima crimă: Moş Arici mănâncă un viermişor. OK, îmi spun, trebuie şi el să mănânce ceva. Ce dacă autorul are grijă să-mi spună cât e de drăguţă şi de grăsună victima, iar desenatorul face o mândreţe de viermuş rozaliu şi drăgălaş?

Din păcate e doar începutul unui lung şir de crime, care de care mai sângeroase. Viermele e răzbunat de un cărăbuş care dă să-l ucidă pe Moş Arici. Apoi vin viespile care îl atacă şi vor să-l îngroape de viu. Din fericire, protagonistul cu ţepi nu se lasă. Dar moare un şoricel pofticios şi un boboc de raţă. Inutil să spun că amândoi erau însoţiţi de nişte desene drăgălaşe şi descrieri aşişderea.

Si nu se opreşte aici. Paginile ce urmează descriu un adevărat carnagiu. La doua-trei rânduri, hop, încă o victimă. Ba cineva e lovit, ba e înţepat, ba e fugărit, ba cotonogit.

Ieri seara era un iepuraş fugărit de viespi. Încă e în viata. Habar nu am ce va păţi, noi l-am lăsat tremurând şi plângând de durere.

Un singur lucru sper: ca titlul cărţii "Moş Arici" să se datoreze faptului ca protagonistul va fi lăsat să moară de bătrâneţe şi nu în cartea asta.