Mă trezesc dimineaţă cu Ana trăgând de mine: "mama, te scoli?". Mormăi ceva şi mă întorc pe partea cealaltă. E weekend am și eu dreptul să dorm. Greşit! Copilul hotărăşte altceva.
Mă trezesc buimacă cu Ana care se învârte prin casă ca un titirez și-mi turuie vrute şi nevrute. Dau să o opresc cu nişte desene. Tentativă eşuată: "le-am văzut deja şi oricum nu-mi plac şi cel mai bine e la mama în brațe". Cu 23 de kile de copil peste mine, îmi storc creierii să găsesc ceva amuzant de făcut. Mă uit pe geam, dar nicio şansă să fie vreme de parc.
Până la urmă decid să ieşim un pic prin cartier la cumpărături. "Dar, doar un pic, bine?". "Bine", zise ea cu un aer calin. Și chiar că am stat un pic, fiindcă a găsit în părculețul de lângă bloc un tobogan ud pe care a încercat să se dea în genunchi, "dar nu am reuşit şi uite, acum sunt udă leoarcă". Fuga acasă, dar nu înainte să cumpărăm de la un magazin TCM nişte vopsea pentru pictat cu mâinile.
Nu ştiu dacă aţi încercat deja genul ăsta de distracţie. Prima mişcare: a pus-o pe bluză, doar puţin, o dungă mare şi galbenă. Mama rezistă. Apoi, și-a plimbat acelaşi deget dintr-un borcan în altul, amestecând între ele toate culorile. Mama rezistă. După aia, a luat o pensulă, a vârât-o în culoare și-a vopsit toată mâna şi a început să fluture cu ea prin toată casa. Nu mai rezist: "bine măi, Ana, în nici zece minute ți-ai stricat vopsea şi foile de desen şi nici nu încerci să faci ceva frumos!" Începe să se smiorcăie că ea nu ştie, că n-are idei, şi dă-i şi plângi şi freacă-te la ochi cu mâinile de vopsea. "OK, stai că-ţi dau eu idei. "Ce zici de un fluture?" Alte lacrimi: "nu ştiu cum, adică ştiu, dar am uitat, ajută-mă tu!".
Opresc mâncarea de pe foc, îmi suflec mânecile şi încep să-mi bag pe rând degetele în vopsea să-i arăt copilului cum stă treaba cu fluturele. "Super! Acum fac şi eu unul!" Dau să plec la bucătărie. "Stai mami, nu pleca! Stai să vezi cum îl fac!" Rămân pe loc, supraveghez, admir, laud. Acum, hai la masă, hai la culcare.
Mă uit la ceas. Of, weekend-ul meu! Nu-l pot lăsa să treacă așa, fără să fac şi eu ceva. Pentru mine. Îmi trec prin cap serile de altă dată cu ieşiri în oraş, filme, o bere, două. Scutur din cap. Nu-i nimic, sunt încă tânără, îmi zic şi înşfac un snop de spanac din frigider, fac repede un aluat şi mă pun pe făcut o tartă. Ce? E pentru mine, îmi place tarta cu spanac.
Acum, abia aştept ziua de mâine. Nu pentru că e duminică, ci să văd dacă le va plăcea şi alor mei.