Nu ştiu dacă războiul din Libia va aduce o schimbare de regim, dar sigur îmi va aduce mie câteva kilograme în plus. Destul de multe, zic eu, având în vedere că Ghaddafi nu se lasă uşor, cu una cu două. Și cât rezistă el, trebuie să rezist şi eu la radio, până noaptea. Dar cum, vin şi vă întreb, având în vedere că ziua mea începe de dimineaţa, de la 7h, cu ritualul excesiv de lung al trezirii infantei, cu pregătirea ghiozdănelului, dusul la grădi şi apoi al meu, la servici?

Exista şi cazul fericit, ar spune unii, când tura începe pe la orele 16H. Greşit, nu e deloc fericit. Căci orele petrecute home alone, le dedic curăţeniei sau bucătăriei. Așa că nu am rezolvat nimic.

Din contră, odată ajunsă semi adormită la muncă, hai o cafea, hai şi o Eugenie, pe la 20h şi un măr, un pic mai încolo, merge un corn şi la desert avem ciocolată şi banane. Si asta nu e tot. Fiindcă după ce am culcat copilul din dotare, ce nu pune geana pe geană până nu vine mami să cânte, mă prăbuşesc la televizor şi parcă, parcă aş mai ronţăi ceva.
Iar apoi dimineaţa, mă uit în oglindă şi mă apucă tristeţea. Dar nu mă las: mănânc şi plâng, mănânc. Nu mă înţelegeţi greşit: îmi place munca pe care o fac. Sunt doar lacrimi de fericire.