Autoarea şi lucrarea ei

A fost odată ca niciodată o căsuţă în care trăia un iepuraş. Şi într-o bună zi, iepuraşul nostru s-a gândit să facă o plimbare în pădure. Mergând el aşa, a văzut pe cer un zmeu zburând. A sărit în sus şi s-a apucat cu lăbuţa de sfoara zmeului. După aceea s-a ridicat în înaltul cerului şi a văzut o uşă pe nişte nori ce ducea pe tărâmul fermecat. Şi pe acel tărâm era un castel. Şi în acel castel era regină chiar mămica iepuraşului nostru.

După aceea au trăit împreună în castel. S-au dus la culcare şi a venit în sfârşit noua lor dimineaţă. Şi s-au dus să culeagă nişte flori pe tărâmul magic. Doar că acele flori erau magice, pentru că erau pe tărâmul magic. S-au întors apoi la castel cu un coş plin cu floricele magice, vorbitoare.



Iepuraşul şi mămica lui s-au aşezat la masă şi au început să discute cu florile. Florile le-au povestit că pe tărâmul magic există cele mai frumoase specii de plante. Cât vorbeau ei, a venit noaptea şi iepuraşul nostru cu mămica lui s-au dus la culcare. A doua zi, urmau să se întoarcă acasă.

Şi au ieşit pe poarta palatului şi au văzut zmeul. Doar că florile erau atât de frumoase încât iepuraşul şi mămica lui au hotărât să le ia cu ei. După aceea, s-au prins cu toţii de zmeu şi au plecat în înaltul cerului.

Zburând ei aşa, iepuraşul nostru a zărit căsuţa mămicii lui. Şi i-a zis: mămico, mămico, hai să coborâm, am ajuns la tine acasă! Fiindcă am uitat să vă zicem că iepuraşul şi mămica lui locuiau în case diferite.
Când au aterizat, florile au spus: acum e timpul să vă arătăm şi noi surpriza noastră!
Şi chiar în acel moment florile au căzut pe pământ, s-au adunat la un loc şi au format un pom înflorit.
Şi uita aşa mămica cu iepuraşul ei au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, la umbra pomului vorbitor, ascultând poveştile florilor despre tărâmul magic.
Sfârşit.