38% dintre tinerii români cred că era mai bine pe timpul comuniştilor. O spune Fundaţia Soros într-un studiu recent pe care l-am citit în presă.
La prima vedere, explicaţia e simplă şi copiii ăştia nu sunt de condamnat. În primul rând pentru că au cu toţii între 14 şi 18 ani şi deci, o vârstă la care poţi face multe greşeli şi mai eşti şi foarte influenţabil. În al doilea rând, pentru că asta au auzit la ei acasă.
E drept că nu cred că părinţii lor nostalgici se gândesc ce bine ar fi să dispară complet supermarketurile şi telenovelele sau să aibă nevoie de viză pentru a merge la mare, la bulgari. Ei, nici chiar aşa!
Probabil că nu le-au povestit odraslelor despre cozile la mâncare, sau de pâinea pe raţie sau de închisoarea pentru avort. Le-au povestit doar de faptul că tot prostul avea o casă, un serviciu şi primea bani de la stat pentru orice copil pe care îl aducea pe lume.
Au uitat cu siguranţă să le spună şi de frigul din case şi din şcoli şi de sâmbetele lucrătoare şi de listele ce se întindeau pe ani de zile pentru a cumpăra o maşină, adică o Dacie, de-aia de care acum progeniturile lor ar fugi ca de râie. Şi de faptul că nu existau blugi, adidaşi sau calculatoare. Nu ştiu dacă le-au povestit despre închisori şi torţionari, despre Securitate şi dosare, despre Europa liberă, despre viaţa la ţară pe care o îmbrăţişa orice absolvent de facultate obligat să plece izmană pe călător trei ani de zile înainte de a da concurs pe post.
Tind să cred că au uitat de toate astea. Şi de câte şi mai câte. Din păcate, în manualul de istorie, comunismul se studiază exact înainte de vacanţa de vară când toată lumea are note şi n-are chef.
Uitarea e unul din marile daruri ce ne-au fost oferite pentru a merge mai departe.Să uiţi răul e o binecuvântare. Dar să ajungi să-l regreţi şi chiar mai mult să ţi-l doreşti pentru copilul tău? Copilul tău care te crede pe cuvânt şi care peste puţin timp va avea drept de vot. N-ar fi mai corect să li se spună că dacă vor să ştie cum era pe vremea comuniştilor n-au decât să stingă televizorul, calculatorul, lumina, căldura, gazele, să-şi ţină gura şi să stea în casă, la lumânare şi să renunţe să-şi facă planuri, de orice fel?
Singurii pe care îi înţeleg că regretă anii comunismului sunt cei ce şi-au pierdut copiii la revoluţie. Pentru ei anii lui Ceauşescu sunt cei în care copiii lor trăiau. Prost, dar trăiau. Dar sunt sigură că nu ei sunt părinţii celor 38% dintre tinerii nostalgici. Şi nici bătrânii ce nu se ajung cu banii.
Marii nostalgici sunt mai degrabă cei ce au timp să regrete. Mult timp şi pe nimeni să le spună ce să facă cu el.