Și iată că s-au căsătorit. Viitorul cuplu regal a spus da, s-a şi pupat, cam anemic, după părerea mea şi a mulţimii adunate în jurul Palatului, a fâlfăit regeşte din mână şi gata, c'est finie la comedie.
Ca tot locuitorul cu televizor de pe mapamond, m-am uitat şi eu la sindrofia de la Westminster Abbey. Fără sonor, din păcate, că deh, eram la muncă şi unii dintre colegi chiar voiau să lucreze. De fapt, un singur coleg că restul era format doar din gagici ahtiate după nunţi, botezuri şi alte de-astea.
Așa că, cu mintea limpede şi netulburată de comentariile jurnaliştilor şi invitaţiilor din studio, am admirat mulţimea adunată în catedrală şi parada de pălării şi accesorii. Erau de toate pentru toţi: mai colorate sau mai sobre, mai cu antene ca cea a Victoriei Beckham, sau mai turtite, ca a Reginei Mamă, mai roz şi mai parabolice, ca a Margaretei noastre sau mai pleoştite şi căzute pe ochi ca a uneia ce nu reuşea săraca să vadă nimic de sub borul imens de pe frunte. Erau şi cu flori şi fără şi cu moţ sau cu pene şi cu fulgi şi cu zorzoane, dar, una peste alta, toate semănau a pălării.
Lăsând la o parte cârcoteala, acum, ce să facă şi bietele femei, trebuiau să se conformeze standardelor şi să se joace până la capăt de-a nunta din poveşti, costumându-se cum ştiau ele mai bine.
Mi-a plăcut de mireasa care a călcat cu nonşalanță peste protocolul băţos de la Palat şi a preferat maşina caleştii, a decis să se machieze singură şi a ales un bucheţel de lăcrămioare simplu şi drăgălaş. Good for her!
Dar, să revenim la pălării, că asta mă preocupă pe mine.
După cum spuneam, am urmărit nunta la televizor, fără sonor. Așa că, am picat peste transmisia de la ProTv, că tot nu conta ceea ce se spunea acolo. În studio, Esca şi invitaţii. Printre ei, Monica Tatoiu. De ce tocmai ea? Mister total. Ce spunea? Zău că nu conta. Ei, dar ce purta? Ce altceva decât o... pălăriuţă. Cel puţin aşa îi spunea ea accesoriului de pe cap, ce era un fel de struțo - cămilă: nici tichie, nici ghiveci. Un fel de cuib colorat şi înflorat ce mă va face cu siguranţă să-mi aduc aminte de nunta lui William şi Kate.
Vorba aia: poa' să ningă, poa' să plouă, eu am pălărie nouă! Şi o port la nunta lor s-apar la televizor!
vineri, 29 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Hihi! Nici tichie, nici ghiveci! Mi-a placut!
Cica era palariuta ei de gala, dar nu a avut pana acum ocazia sa o poarte.
Trimiteți un comentariu