În Cişmigiu s-au pus bănci noi. Sunt frumoase, din lemn şi scrie Bucureşti pe ele. În Cişmigiu, au înflorit pomii şi cât vezi cu ochii sunt flori de nu-mă-uita. Sunt şi mierle care cântă şi chioşcuri cu turtă dulce şi lacul e curat şi plin de bărci ce plutesc liniştite.E şi soare şi fanfară. Eram şi eu cu Ana, pe la 10 dimineaţa, când traversam grăbite parcul să mergem la bunica, precum două Scufiţe Roşii.

Bunica stă lângă Cişmigiu, acolo am copilărit eu. Bunica ne aştepta cu ouă fierte şi ceai de fructe de pădure să îndulcească dimineaţa copilei cât va sta mama la servici. În Cişmigiu venise primăvara, cu liliac înflorit, cu role şi biciclete, cu iarbă şi cărucioare.

La Bunica, soarele intra pe geamurile mari de la camera ce fusese cândva a mea. La Bunica, Ana se joacă de-a coţofana. Ia cutia cu bijuterii a bunicii, alege de acolo un inel sau un şirag de mărgele, iar Bunica zice: unde e coţofana ce mi-a furat bijuteriile? Nu ştiu, nu ştiu, spune Ana cu o voce subţirică, în timp ce fuge să nu o prindă Buni prin camera ce fusese cândva a mea.

În Cişmigiu, miroase a iarbă proaspătă şi a duminică. La Buni, miroase a flori şi a parfum. Şi a copilărie. A copilăria ce a fost cândva a mea şi acum e a Anei.