Şase ani, pentru prima dată!

Ana zice: Îţi dai seama, mami, aştept de un an ziua asta. E prima dată în viaţa mea când am 6 ani!

Atunci, să sărbătorim cum se cuvine! Ne-am sculat de dimineaţă la fel de emoţionate amândouă. Rochiţa nouă era pregătită, tortul şi el. A ieşit onorabil, pentru o primă încercare de prăjitură home made. Nu arăta a vitrină de cofetărie, dar era bun, cu fructe şi pişcoturi şi cu multă trudă. M-a ţinut trează până la 1 noaptea, căci ba nu se lega crema, ba nu stăteau pişcoturile în picioare.

La grădiniţă, Ana a fost asaltată de copii şi cadouri. Educatoarea autointitulată Adina-Albina a decorat clasa special pentru sărbătorită. Au dansat pe Michael Jackson, au jucat mimă, au ţipat, s-au îmbrâncit şi s-au distrat cum numai la vârsta asta o poţi face, adică din tot sufletul.

Au fost apoi în parc, au desenat cu cretă pe asfalt, s-au jucat pe drum de-a caii înhămaţi doi câte doi la o caleaşcă invizibilă. Astăzi am stat şi noi cu ei la petrecere. Nu voiam să ratăm nimic. Nimic din ceea ce se poate întâmpla când faci 6 ani pentru prima dată în viaţă. În viaţa ei şi a noastră.

Acasă, am hotărât ca de ziua ei să nu se culce după-amiază, ca să nu piardă timp preţios dintr-un moment aşa important. Doar eu a trebuit să plec la muncă. Profit de o pauză ca să vă povestesc şi vouă despre ziua noastră specială, atât de specială încât, ieri noapte, la culcare, am auzit-o pe Ana murmurându-şi singură, în pătuţ, la mulţi ani, mie!