Draga mea,
Ştiu că uneori sunt pisăloagă şi mă enervez pe tine. Ştiu că poate îţi par nedreaptă şi poate că uneori m-ai vrea doar veselă şi tânără şi fără dureri de genunchi. Ştiu că, în sinea ta, te superi atunci când te trimit să te mai speli încă o dată pe dinţi şi te chem la masă exact când îţi începe desenul preferat.
Ştiu, după buza lăsată în jos, că nu-ţi convine nici când trebuie să te culci la 9 seara şi nici când trebuie să faci lecţii şi ştiu că ai vrea să stau în fiecare weekend cu tine acasă, să facem prăjituri şi să dansam de nebune.
Ştiu că te necăjeşti când râd de bretonul tău ciumpăvit, ştiu că urăşti să-ţi tai unghiile de la picioare şi că nu suporţi să-ţi spun de mai multe ori acelaşi lucru. Ştiu că nu înţelegi întotdeauna de ce mă răstesc la tine, ştiu că nu pricepi cum de am dreptate aşa de des, ştiu că e greu să fii mic şi să începi să creşti mare.
Dar vreau să ştii că nici mie nu mi-e uşor. Şi vreau să ştii că de dimineaţă m-am simţit tristă când colega ta, Mara, l-a pupat pe bunicul ei la plecare şi tu nu m-ai pupat pe mine. Probabil că ai uitat, sau erai prea grăbită să ajungi în clasă. Probabil. Dar eu m-am simţit tristă. Şi foarte singură.
miercuri, 24 octombrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Au, Ioana, m-ai atins undeva grav de tot! Incepe si Mara...e pe drum...inca ma pupa insa se supara pe noi si ne explica lucruri continuu :) Incet, incet se fac oameni mari. Iti trimit eu o imbratisare virtuala, care desi nu face nici cat negru sub unghie...poate iti va produce un zambet :D
Draga mea, cred ca, în curând, ne vom consola doar cu îmbrățișări virtuale.
Eeee, dar si cu mandrii din astea cum fu' cea de ieri! Si cu alte multele care vor mai urma. Trebuie doar sa ne obisnuim cu ideea ca omuletele noastre se fac mari. Si ca de aici incolo incepe de fapt adevarata viata si "relatie" pe care o sa o avem cu ele.
Eu nu-mi aduc aminte sa-mi fi pupat mama vreodata. Eu eram atasata de tata si bunica. Da, mama era cu teoriile si nu-si arata niciodata iubirea fata de mine.
Mihaela
Aoleo! Eu nu sunt asa! (in general sta lipita de mine)
Și eu la fel ca Mihaela (anonim). Daaar, băieții mei încă mă pupă, Arin chiar mă lustruiește de atîta pupat și îmbrățișări (are aproape 10 ani). Eu zic că a fost doar distrasă un moment. :)
Iti dai seama ca nu i-am spus nimic. Doar ca m-a surprins si pe mine, mai ales ca ea e super mămoasă:)
Trimiteți un comentariu