Vă povesteam ieri că, pe vremea când Ana era mică, am învăţat câteva trucuri de bună creştere de la o supernanny britanică ce a apărut într-o dimineaţă, la televizor, într-un moment când parcă-parcă începusem să am nevoie de ea. Exact ca o Mary Poppins venită pe o pală de vânt să mă salveze pe mine, mama deşălată a unui copil de aproape doi ani.

Prima lecţie- crizele de isterie. Ştiţi voi, alea de se lasă cu tăvălit pe jos, cu dat cu capul de parchet şi urlat isteric de zici că-l frigi de viu! Şi ce zice cucoana asta?! Păi, zice să-l laşi să-şi facă mendrele, că instinctiv, orice fiinţă omenească se opreşte înainte de a-şi face rău singură. Cu alte cuvinte: lasă-l să se dea cu fruntea de podea că dacă-l va durea, se va potoli singur. Cât despre crizele de isterie, ei bine, secretul este să le trataţi cu indiferenţă. Cu cât vă agitaţi mai mult, fie că vă repeziţi să-l consolaţi, fie să-l certaţi, copilul câştigă atenţie şi deci va continua aşa la nesfârşit.

Până aici, sunt lucruri pe care sigur le-aţi citit şi-n cărţi. Personal, eu am avut o problema cu Ana în a mă face ascultată. Cu alte cuvinte, cum ar trebui pedepsit un copil atunci când face ceva rău (muşcă, bate, fuge şi nu se opreşte când îl strigi, aruncă cu obiecte prin casă) ca să nu mai repete greşeala? Şi iată ce metodă a propus dădacă britanică şi care s-a dovedit extraordinară. La noi a funcţionat perfect. La fiecare greşeală, luaţi copilul şi izolaţi-l într-un loc prestabilit de care să ştie şi el, câte un minut pentru fiecare an de viaţă. Nu mai mult, nu mai puţin. Adică, la doi ani, îl ţii în locul respectiv două minute. Noi, de exemplu, aveam un pom în parc unde o trimiteam pe Ana să stea de fiecare dată când făcea vreo tâmpenie. Mi-aduc aminte că într-o zi, a smuls o păpuşă din mâna unui alt copil şi apoi s-a dus singură la pom. Dacă sunteţi într-un loc unde nu puteţi izola copilul, atunci luaţi-l uşurel între picioarele voastre, cu spatele la ceilalţi copii şi obligaţi-l să stea cu voi şi să piardă astfel joaca. Practic, pedeapsa constă în a-l face pe cel mic să se simtă exclus pe principiul dacă tu faci ceva rău, ceilalţi nu vor să fie cu tine!

Mare atenţie însă: ca să funcţioneze, metoda trebuie aplicată cu consecvenţă. Vă spun de pe acum că va fi foarte greu. Şi nu neapărat din pricina copilul care va plânge şi va protesta (cu cât e mai mic, cu atât îi va fi şi lui mai uşor să se corecteze), ci mai ales din pricina celorlaţi. A oamenilor din parc, a părinţilor din jur, a bunicilor miloşi, a vecinilor băgăreţi. Nu vă lăsaţi impresionaţi. Noi am fost făcuţi pe faţă răi şi fără suflet, dar, câteva luni mai încolo, eram întrebaţi cum am făcut să avem un copil atât de ok fără hachiţe de tot felul şi fără apucături de dl Goe? Ca să mă înţelegeţi: odată ce am început să aplic această metodă, am sancţionat absolut orice comportament nepotrivit. Lucrurile se desfăşurau aşa: când Ana făcea o tâmpenie, o avertizam o dată, încă o dată şi apoi o pedepseam. Partea bună este că, dacă veţi fi consecvenţi, rezultatele se vor vedea rapid.



Şi tot de la acea supernanny am mai învăţat ceva: cum să eviţi crizele copiilor în supermarketuri. La noi în familie aveam o mare problemă în a face cumpărăturile fără copil după noi, din simplul motiv că nu aveam cu cine-l lăsa. Mai mult, de obicei mă vedeam obligată să mă duc doar eu cu ea, B. ajungând acasă prea târziu. Ei bine, graţie acelei femei britanice, eu nu am avut  parte nici măcar de vreun scâncet, fie el cât de mic, odată ajunsă printre rafturi. Ideea e că atunci când e mic, copilul nu întinde mâna către produse din dorinţa de a le da jos sau de a te enerva pe tine.  El pur şi simplu te vede pe tine luând chestii de pe raft şi vrea să te imite. Doar că nu ştie că tu nu iei la întâmplare.

Şi aici intervine trucul: când vrei să iei copilul cu tine la cumpărături, fă o listă. Vorbim de un copil mai mărişor, capabil să facă un ditamai circul la cumpărături şi deci, capabil să înţeleagă scopul unei liste. Ideal este să o faci împreună cu el, să-i spui ce scrii acolo, de ce ai nevoie şi eventual să-l laşi şi pe el să treacă măcar un produs, fie el cât de mic, pentru el: o ciocolată, o banană, o cutie cu creioane, ceva cât de mic. Dacă nu ai bani, nicio problemă. Explică-i asta şi promite-i că de îndată ce vei avea, o să-i treci şi lui produsul pe listă. Şi ai grijă să te ţii de cuvânt şi să nu uiţi!

Şi acum, mare atenţie. Odată ajunşi în supermarket, scoateţi lista şi rugaţi copilul să vă ajute să puneţi produsele în coş. La început va dura imens, aşa că e bine să mergeţi într-o zi în care nu sunteţi pe repede înainte. Ana, de exemplu, voia să pună ea tot de pe listă în coş, aşa că eu luam produsul de pe raft, i-l dădeam ei şi ea îl aşeza după aceea în căruţ. Nu vreţi să ştiţi cât a durat! Şi asta nu e tot! Căci, abia acum vine proba de foc pentru voi, ca părinţi! Luaţi doar ce e pe listă. E important ca cel mic să înţeleagă asta: nu e pe listă, nu cumpărăm! Mamiii, vreau păpuşaaaa! E pe listă? Nu! Deci, nu o luăm. Singurul compromis pe care puteţi să-l faceţi este ca dacă vede ceva ce şi-ar dori mult şi pe care aţi putea să-l cumpăraţi, să-l treceţi pe listă pentru data viitoare.

Această regulă e însă valabilă şi pentru voi. Dacă nu e pe listă, nu luaţi. Nu trişaţi, pentru că vor învăţa să trişeze şi ei. O să-mi spuneţi păi şi dacă am uitat să scriu ouă pe listă, ce fac, nu mai cumpăr? Exact, nu mai luaţi! Luaţi a doua zi, de la colţul blocului. Ştiu, e frustrant, e greu, dar va funcţiona. Copilul va învăţa să joace corect, nu va încerca să vă ducă de nas, nu va urla, nu va protesta când va fi refuzat, va înţelege şi ce înseamnă să ai sau nu bani, să vrei şi să nu poţi cumpăra, va învăţa să aibă răbdare, să ajute. Credeţi-mă, merită din plin efortul: eu am fost la Disney cu Ana şi nu a scos un cuvânt cum că ar vrea să-i cumpăr ceva! Abia la sfârşit când i-am zis că ne-au rămas bani pentru un suvenir s-a apucat să se uite şi ea după un cadou.

Şi pentru că tot m-am apucat azi să scriu despre sfaturile minunate primite de la acea super nanny, daţi-mi voie să fac ceea ce n-am făcut până acum: să-i mulţumesc pentru toate crizele lipsă şi pentru toate după-amiazele la Cora calme şi frumoase ca o zi de vară. Dear nanny, Ana vă rămâne recunoscătoare, deşi ea nu o ştie!