- Mama, la ce oră mi-ai făcut programarea la coafor?
Mă uit la ea și-mi vine să râd. Mă uit la mine și-mi vine să plâng. I-am cedat locul pe scaunul Ninei, să o facă pe ea frumoasă, că deh, se vede iar cu blondul din banca a doua.

O oră mai târziu, stă pe aleea din parc și se uită descumpănită pe jos. Caută ceva cu buza tremurândă.
- Mi-am pierdut colierul, ăla de la mare pe care l-am luat din banii mei!
O mângâi pe cap. O înțeleg. O duc acasă tristă, dar tunsă frumos.

Pe seară stă și moșmondește la o tabletă de împrumut.
- Ce faci acolo?
Se uită la mine și cu un ton preocupat îmi aruncă peste umăr:
- Nimic. Îți citesc blogul.
- Nu știu dacă vreau să faci asta. Nu încă!
 Ridică o privire mirată.
- Hai, lasă, mă uit doar la poze.
Răsuflu.
- Mamaaaa, vezi că ai mâncat o literă în postarea despre vacanță! 

Opt ani jumătate. Presimt vremuri interesante.