Şi chiar nu e. În timp ce stă pe capră, cu pălăria neagră de fetru dată pe spate, îmbrăcat în cămaşă albă şi proaspăt bărbierit, nea Ghiţă, birjarul, ne povesteşte că aici, la ei, în Mărginime, oamenii îşi lasă caii liberi pe păşune -- uneori caii stau singuri pe pășune cu lunile!

-- Și nu vă e frică de hoți?

-- Nu-i fură nimeni, doamnă, că la noi lumea se teme de păcate. Nu care cumva să pice răul lor pe capul copiilor.

La plimbare cu trăsura lui Ghiță

Şi-n timp ce zice asta aruncă un ochi către Georgiana, o zgâtie de copilă ce-şi dispută hăţurile cu Ana mea. Cu Bujor al ei tropăind vesel pe lângă ea, iapa Doina scoate aburi pe nări în timp ce trage la trăsură pe drumul ce duce din Gura Râului către baraj. Un drum de ţară şerpuind molcom printre case înainte să despice pădurea în două şi să ne lase ameţiţi de mirosul de brad şi răşină.

-- Staţi să oprim să culegem nişte alune la copii! zice nea Ghiţă şi sare de pe capră cu briceagul la brâu. Tocmai a terminat berea cu care ne-a făcut cinste şi aşează frumos cutia goală sub capră, într-o ladă.

Aici, în Mărginime oamenii nu aruncă pe jos. Aici se reciclează. Chiar şi la Jina, în vârf de munte, exact sub locul de unde începe Transalpina, oierii aşează gunoiul pe căprării.

-- Păi nu aşa zice la lege? se miră doamna de la Conac.

Mă uit la ea şi-mi vine să o întreb de pe ce lume vine. Dar azi nu-i arde de glume. A aflat că-n sat sosesc camioane de prin oraşe să deşerte la ei pe uliţe haite de câini vagabonzi. Pe ai ei i-a închis într-un ţarc.

-- Ăştia nu muşcă, dar după ce o păţit copilaşul ăla de la dumneavoastră, trebuie să fii nebun să mai rişti.

Şi nu riscă. Nu riscă nimic pentru că aici, la Conacul dintre râuri unde am poposit trei nopţi să ne tragem sufletul după atâta Europă, oamenii au înţeles să facă turism. Sigur, ei nu spun că fac asta, ei spun doar că vor să-ţi fie ţie bine. Că ţi-au pregătit camere cu tavan înalt şi parfum de altădată, că micul dejun e bogat şi că dacă vrei să ţi-l duci în cameră poţi să o faci, că în curte ai foişor şi teren de tenis şi de fotbal, ai leagăne şi bazin cu peşti, că dacă ţi-e sete poţi să iei din frigider ce vrei tu, că vă veţi socoti voi înainte de plecare. Oamenii ăştia nu-ţi spun nu şi nu se poate, nu se uită urât când vii cu berea şi carnea ta de grătar (ba dimpotrivă, eşti liber să te gospodăreşti singur folosind grătarul lor şi frigiderul din camera ta), îţi dau şi o vişinată din partea casei şi nici nu-l pun pe copil la socoteală atunci când îţi cer banii pentru masă. Concret, micul dejun a fost 15 lei de persoană adultă (gratis pentru copil) şi a constat în cafea, ceai, lapte la discreţie, plus un platou cu răcituri, brânză, caşcaval, icre, zacuscă şi omletă. La prânz meniul era fix, dar super bun şi preparat cu lucruri de la ei din sat. Pentru 30 de lei de căciulă adultă, ne-am trezit pe masă cu un castron uriaş de ciorbă, plus un platou cu friptură şi garnitură, însoţit de murături. Şi peste toate astea, nişte papanaşi scăldaţi în smântână şi murdăriţi cu dulceaţă de afine, iar altădată un platou cu prăjitură de casă cu prune. Aţi prins ideea, aşa-i? La oamenii ăştia se mănâncă foarte bine. Mai mult decât atât, când pentru seară am spus că nu vrem decât să gustărim câte ceva, ne-au făcut contra 20 de lei un ditamai platoul cu icre, salată de vinete, zacuscă, brânză, caşcaval, roşii şi pâine din care ar fi putut mânca lejer cinci persoane.

Mi-a plăcut la oamenii ăştia. Mi-a plăcut că veneau să te întrebe cum îţi mere, mi-a plăcut că zâmbeau şi că îţi mulţumeau pentru critici (mi-ar fi plăcut să fie un duş mai puţin fiţos şi mai funcţional şi o etajeră la baie), mi-a plăcut că făceau totul să te simţi ca acasă, că birjarul Ghiţă, proaspăt bărbierit, spălat şi cu cămeşa albă, şi-a cerut scuze că a întârziat două minute pe ceas. Mi-a plăcut să aflu că oierii din Rod şi Jina au case mari şi frumoase, că reciclează şi că le merge bine. M-am bucurat să mă plimb pe străduţe fără gunoaie, printre pajişti unde caii pasc liberi că nimeni nu-i fură.

La plimbare pe lângă Jina

M-am uitat cu jind la sate întregi de gospodari unde oamenii de plecară la muncă, în străinătate, au avut grijă să se întoarcă şi să facă ce au văzut la alţii. Să facă să fie bine. Am aflat că ţiganii de-şi aşezară casele sus, pe deal, au toţi de muncă şi nimeni nu stă cu braţele încrucişate.

-- De altfel, nici nu se poate să stai aşa! No, eu am ieşit de dimineaţă din tură, am fost pe câmp să scot nişte crumpeni, apoi am venit la dumneavoastră să vă plimb cu trăsura şi acum, mă întorc la nevastă, pe câmp, că am lăsat-o singură să lucre!

Mă uit la el. Să aibă vreo 35 de ani. Doi copii. Un post de paznic de noapte la ferma de păsări din Orlat, un câmp de lucrat, o iapă cu mânz, două vaci, un porc, opt iepuri, găini şi raţe, doi copii şi mulţi turişti care-l sună zilnic să-i plimbe şi pe ei cu trăsura.

-- Mă sună oamenii încă cu două săptămâni înainte să vină în Mărginime şi-mi zic auzi, bă Ghiţă, vezi că venim la tine. Să ne duci cu calul prin pădure şi să ne faci tocană de crumpeni la ceaun, aşa cum ştii tu!

Termină a doua bere. Pe asta a acceptat să o plătim noi. Pe a treia nu o mai vrea că are de lucru. I-a plăcut de noi. A zis el la început că e 40 de lei ora de plimbare, dar la plecare, după trei ore de stat împreună, ne-a cerut doar 60 de lei. I-am dat 70.
-- De restul ia bomboane pentru copii!

Zâmbeşte larg. Ca toţi ai lui din sat. Un zâmbet, o brânză bună, miros de slană afumată, livezi de meri încovoiaţi de rod, cai fugind, oi păscând, un platou cu zacuscă de casă şi papanaşi cu gem, o cameră mare ca de conac de pe vremuri, nişte oameni buni şi doritori să ne fie bine. Parcă am fi în altă ţară.

Pe-un picior de plai...