luni, 30 septembrie 2013

Sssst! Se râde în hohote!

- Mama, te jooooci cu miiiiineeeee?

Pentru un efect optim, sunetele astea lungi se cer pronunţate pe cel mai pisicos ton din lume şi trebuie să fie însoţite de gesturi tandre şi leneşe de felină adormită. Doar aşa mama cedează. Pentru că, de regulă, mama nu ştie să se joace de-a ceva. Mama se joacă întotdeauna ceva: cărţi, Monopoly, Piticot, Spânzurătoarea and stuff like this. Mama nu e ca bunica. Numai bunica ştie să se joace de-a bucătarul şi ciorba lui în care  fierbe la foc domol făcut dintr-o eşarfă roșie o marionetă-cocoş sau de-a cavalerul care asediază cetatea din perne sau de-a gospodina care se duce la cumpărături şi se ceartă cu vânzătoarea obraznică. Dar bunica vine rar şi bunica a început şi ea să obosească. Aşa că infanta se plictiseşte. Se uită cu o privire pierdută la picurii lungi şi grei de afară, tuşeşte straşnic de două ori să-mi aducă aminte că uite, după ce că e urât afară mai sunt şi bolnavă, se aşează la mine în poală mai-mai să mă dărâme şi porneşte asediul.

Te roooog, mamiiiii, hai să ne jucăm de-a ceva!
-  Şi cam de-a ce ai vrea?
-  De-a doctorul. Bine? 

Respir adânc, ştiind deja ce va urma, ştiind că e suficient să nu spun un nu categoric ca în doi timp şi trei mişcări să mă trezesc luată pe sus şi vârâtă într-un scenariu pe care l-a gândit deja în cele mai mici detalii. 
- Uite, să zicem că tu vii în hol unde e recepţia şi acolo spui că te doare....ce vrei să te doară? Eu aş putea să fiu doctor de vedere sau de schelet că numai pentru astea am cu ce să mă prefac.
- Se spune doctor oftalmolog şi ortoped, zic şi aleg reped ca nu cumva să mă ţintuiască cu privirea aia de taciodatăcuexplicaţiiletaleenervante!Oftalmolog ! Gata, am ales!
-  Bineeee, acum tu vii şi ...stai jos acolo şi te prefaci că nu vezi bine. Hai, prefă-te odată!
Intru la ea în cameră cu o mână peste ochiul stâng.
-  Vai, doamnă, zice Ana din spatele unor ochelari imenşi luaţi dintr-o cutie cu Bazele ştiinţei despre Vulcani, aveţi o pată pe ochi! Trebuie să vă operăm.

Nici nu apuc să mă dezmeticesc bine că mă găsesc împinsă de odraslă jos de pe fotoliu, lungită la orizontală pe nişte perne şi cu ditamai şomoiogul de hârtie igienică trântit pe ochiul aşa zis bolnav. Dar cum se pare că nu era suficient de realist, Ana a hotărât să îmbibe hârtia cu apă şi să mi-o stoarcă peste tot pe faţă, haine, gât şi păr într-un hohot de râs ce m-a făcut să mă topesc de iubire. În momentul ăla tot ceea ce-mi doream era să nu se termine. Să păstrez râsul ăla la noi în casă, să pot spune uite, sunt cea mai bună mamă din lume pentru că eu am făcut-o să râdă aşa, eu am făcut-o fericită, lume, lume, iată cum râde Ana când e cu mine! 

- Ok, zic, acum e rândul meu să fiu doctorul! Vino şi prefă-te că te doare ceva!
- Au, au, au,burtica mea, începe Ana să se văicărească şi fără să-i ceară nimeni se întinde singură pe jos aşteptând nerăbdătoare să vadă ce o să-i fac.

Iau un creion cu gumă de pe masă şi mă prefac că o dau cu iod, gâdilând-o puternic. Apoi, cu o privire de doctor trăznit mă reped chipurile spre ea să o trezesc din anestezie (făcută în mână cu ţuţuroiul de la un flacon de Tantum Verde) şi încep să o pup în nişte chirăieli nebune. Şi ca să-i arăt că sunt cea mai bună mamă din lume şi că ştiu şi eu să mă joc de-a ceva şi pot şi eu să fiu ca bunica, am luat o sticlă de apă, i-am desfăcut dopul şi pentru ca operaţia să fie un succes total, i-am turnat apă în buric într-o cascadă de râsete, într-o tăvăleală nebună pe jos, în ţipete de bucurie, într-o zi cu ploaie afară și cu soare la mine în casă.

5 comentarii:

Alexandra Albu spunea...

:))))) Si io tocmai am alergat un balon cu fi-mea prin casa dupa ce m-a pupat "Monstrul Pupacios" de m-a albit! :)))

Ioana spunea...

Clipele alea cand rad pana nu mai au aer sunt unice! Si ce dor ne va fi de ele:)

Alexandra Albu spunea...

Vai cum privesti problema :)))) Eu rad si acu' pana nu mai am aer, cu maica-mea cu tot. Nu mor, doar cresc...sa nu te mai aud cu tragisme d-astea ca te bat! :))))

ioana spunea...

Fataaa, eu sunt Rac d-ala autentic, asa ca am tragismul in sange:)

Alexandra Albu spunea...

aaaa, de aia...esti Raaac, acu' se explica de ce esti asa o drama queen :))))

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes