miercuri, 16 martie 2011

Habarnam

Ştiu că azi e abia miercuri (abia!), dar cum am o dimineaţă liberă (nu mă invidiaţi, mă duc la muncă de la 15h încolo), m-am gândit să văd ce se poate face cu una bucată copil în week-end. Opţiuni am găsit destule, dar după ce m-am învârtit pe net în stânga şi-n dreapta, am descoperit că lipseşte ceva, sau mai bine zis cineva, din lista lucrurilor recomandate puştilor.

Personajul se numeşte Habarnam şi-l puteţi găsi pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti. Vine destul de des, duminica dimineaţa, pe la 11h trecute fix. Şi nu vine singur. Vine împreună cu un balon uriaş care se umflă pe viu şi care apoi se dezumflă cu totul (să te ţii atunci ce ţipete în sală) şi care îi aruncă pe prichindeii temerari într-un decor de pepeni şi castraveţi gigantici. Vine cu o suită de prichinduţe cu codiţe şi rochiţe şi fundiţe care cântă şi dansează pe muzică Adei Milea. Vine cu umorul unui regizor ca Alexandru Dabija şi bineînţeles cu tot felul de aventuri că doar d-aia se numeşte "Aventurile lui Habarnam". O poveste ca la carte pe care nu trebuie să o rataţi. Noi (eu şi Ana) nu am ratat-o aproape niciodată. Aşa se explică de ce am văzut-o deja de vreo 12 ori. Si mai vrem! Următoarea întâlnire cu prichindelul din Oraşul Florilor e în aprilie. Mai precis duminica, 3 aprilie, de la orele 11h. Pentru detalii, vedeţi pe situl Teatrului Odeon.

2 comentarii:

Andreea Demirgian spunea...

Ioana, iau si eu textul asta pt ziarulcopiilor? Si pe cat aprilie? Vrem si noi!

Ioana spunea...

Ti-am scris pe mail detaliile. Urmatoarele reprezentatii sunt pe 3si 10 aprilie, de la 11h. Dureaza doua ore, cu pauza, dar Ana mea a rezistat fara probleme. Pentru orice alte amanunte, stii unde ma gasesti:)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes