- Mami, nu-i aşa că e foarte rău să fii nebun?
- Da, e groaznic, îi răspund în timp ce o strâng lângă mine să o apăr de nebunul cartierului în plină criză de furie. Îmbrăcat în haine de femeie, cu o sacoşă pe cap, ţipă şi gesticulează la uşa magazinului din care mi-e frică să ies.
Deşi speriată, Ana se uită cu ochii trişti spre el.
- Săraca mama lui, trebuie să aibă grijă toată ziua de el! Cred că e tare obosită. Şi cred că îi e şi milă de el. Ce bine că eu nu sunt nebună şi că pot să mă bucur de tot ceea ce e în jurul meu.
O iau în braţe. Da, ce bine! Ce bine că eşti aşa cum eşti.

Să-mi trăieşti, Ana mea!